Cazul lui Bill Gates arată că poți ajunge stăpânul lumii și fără o patalama la mână, potrivit Inc.com. Numele Bill Gates este sinonim cu Microsoft și cu sistemul de operare Windows și Microsoft Office, computerul fiind cel mai mare pariu al vieții sale.

Iar toate astea le-a făcut după ce a renunțat la celebra Universitate Harvard, unde urma să studieze dreptul, în cel mai bun alma mater din SUA, după doar doi ani. Acest lucru îi face și acum pe mulți să se întrebe ce anume ar fi putut realiza, dacă și-ar fi dus studiile până la capăt.

Și-ar fi dorit ”să fi fost mai sociabil”

În 1975, Gates a luat decizia de a spune ”adio” universității și, împreună cu Paul Allen, a fondat celebra companie Microsoft . Compania a început să creeze în mod activ software, iar în 1985 s-a născut primul sistem de operare Windows, devenit celebru în toată lumea.

După cum arată Inc.com, Gates nu a spus niciodată că regretă pasul făcut atunci, dar, în 2018, a recunoscut în fața studenților de la Harvard că și-ar fi dorit ”să fi fost mai sociabil”.

Deși a renunțat la Harvard, universitatea a ales să-l onoreze cu o diplomă onorifică în 2007. De altfel, Bill Gates mai are diplome onorifice de la o serie de școli celebre, de la Universitatea Cambridge din Regatul Unit până la Universitatea Tsinghua din China și Universitatea Waseda din Japonia.

Contrazice celebra zicală ”ai carte, ai parte”?

Bill Gates este omul care contrazice celebra zicală ”ai carte, ai parte”. El este exemplul perfect al omului care și-a găsit propria cale în lumea banilor, fără a avea la mână o diplomă. Și nu este singurul.

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a renunțat și el la Harvard, la fel ca alți milionari sau miliardari, numindu-i aici doar pe Amancio Ortega (cofondatorul Zara), Ben Francis (fondatorul Gymshark) și Simon Nixon (cofondatorul Moneysupermarket). De asemenea, Ted Turner, fondatorul televiziunii CNN, a abandonat Universitatea Brown înainte de a absolvi.

Lista poate continua, dacă vreți, și cu Larry Ellison, fondatorul Oracle, care a părăsit Universitatea din Illinois – Urbana-Champaign, dar a renunțat după un an de zile, după ce mama lui adoptivă a murit.

Deși decizia unui student de a abandona studiile este privită în lumea de azi ca o mare greșeală, exemplul lui Gates confirmă că, în multe domenii, succesul poate veni și fără diplomă.