Ion Țiriac primește o lovitură dură. Mihai Rusu, fostă glorie a celebrului post de radio Europa Liberă, l-a atacat dur pe celebrul miliardar. Rusu este refugiat politic anticomunist înainte de Revoluție, stabilit la München, în Germania Occidentală. El este specializat în presă sportivă.

Jurnalistul a dezvăluit, pentru ziariștii.com, legăturile lui Ion Țiriac.

El a spus răspicat că Țiriac a susținut întotdeauna numai guvernele PSD-iste.

„Niciodată n-a vorbit nici de Rege, nici de Opoziție, nici de alt partid – ca Partidul Țărănesc vechi sau de partidul Național Liberal. NICIODATĂ! Reamintesc că în 2014 el a susținut financiar campania lui Victor Ponta, împotriva lui Klaus Iohannis”, a arătat celebrul jurnalistul.

Țiriac și susținerea pentru PSD

El a explicat și sprijinul oferit social-democraților. „Pentru că el vine din această tagmă a comuniștilor și a securiștilor! A avut mereu această protecție politică din partea PSD. A avut protecție și de la Liviu Dragnea„, a continuat Mihai Rusu.

În opinia sa, afacerile sale au fost magnet pentru politicienii PSD.

„Vezi cazul lui Ioan Rus, fostul ministru de Interne al PSD, care îi ține mașinile lui Țiriac la Cluj-Napoca, pentru a fi vândute în zona Transilvaniei. Așa a știut el să facă sucursale în toată țara și să pună oameni din sistem”, a arătat jurnalistul.

Potrivit acestuia, Ion Țiriac a cu două mari protecții. A lui Ion Iliescu, când a deschis Metro în anii ’90 în România. Și apoi a lui Adrian Năstase, din anul 2000.

„El avea foarte mulți bani când a venit în România, dar a sărit la categoria miliardari pe seama celei mai sărace țări din România, din afaceri cu statul. Fostul meu coleg de la radio Europa Liberă, Liviu Vălenaș,  a scris în cartea lui ”Fabrica de spioni” că Ion Țiriac a fost colonel de Miliție la Dinamo București și apoi a fost avansat la gradul de general SIE de către președintele Iliescu. Tot el a scris că Țiriac este acuzat în documentele Institutului pentru Memoria Exilului Românesc că a spălat banii Securității din traficul de droguri și de arme”, a mai spus celebrul jurnalist.

A fost avansat de Iliescu

El a arătat că între 1980 și 1990, Țiriac nu a venit în România, a stat la Monte Carlo ca refugiat fiscal.

„El a fost perfect integrat în sistem. Ca dovadă că și el, și George Păunescu, și Teodor Meleșcanu au fost avansați de Ion Iliescu la gradul de general în SIE. (…) Nu vă mai lăsați păcăliți! Trebuie să înțeleagă toată lumea că acest subiect este foarte sensibil. Țiriac apare ca un mare filantrop, dar în realitate nu face altceva decât să stoarcă foarte mulți bani publici. De la statul român, pentru afacerile lui. Vreau ca românii să se trezească la realitate”, a conchis el.