Senatorul AUR, Diana Șoșoacă, a vorbit în interviul acordat Impact despre faptul că nu a mai deschis televizorul de mai bine de 15 ani, poate chiar 17 sau 18 ani. Aceasta spune că nu o atrag deloc programele niciunei televiziuni.
„Cred că nu am mai deschis seara televizorul de peste 15 ani. Sau să fie 17 sau 18. Nu mai ştiu. Nu mă regăsesc în programele niciunei televiziuni şi asta nu de ieri de azi”, spune Șoșoacă.
Există însă o excepție
Senatorul spune însă că are o singură excepție. Diana Șoșoacă declară că se uită câteva minute la emisiuni informative, pe diverse posturi pentru a se pune la punct cu „ştirile şi cu maniera în care cei din jurul tău văd sau interpretează lucrurile”.
„Am o singură excepție, în fiecare seară mă uit câte zece minute sau un sfert de ceas la emisiuni informative, pe diverse posturi, nu doar la unul anume. Alternez posturile întrucât vreau să aflu puncte de vedere diverse. Fac asta fiindcă în meseria de avocat îţi prinde bine să fii la punct cu ştirile şi cu maniera în care cei din jurul tău văd sau interpretează lucrurile. M-a ajutat chestia asta în carieră şi am continuat să fac asta şi după decembrie încoace, de când am devenit parlamentar”, a precizat Diana Şoşoacă, pentru impact.ro.
Diana Șoșoacă preferă compania celor dragi
În puținele momente de relaxarea, după o zi întreagă de muncă, senatorul AUR mărturisește că preferă să fie în compania celor dragi.
„Prefer mai degrabă compania alor mei după o zi întreagă de muncă decât pe cea a televizorului. Cei care mă cunosc bine ştiu că sunt genul workaholic şi ca atare clipele de relaxare, puţine la număr, le umplu cu altceva decât oferta posturilor noastre de televiziune”, mai spune Şoşoacă.
Aceasta mai spune că piesele de teatru sunt alegerea ei, pentru că o relaxează și are mereu pe laptop o piesă sau două. Pe lista actorilor preferați se numără Victor Rebengiuc, Marcel Iureş, dar şi regretatul Bogdan Stanoevici, mai scrie sursa citată.
„Am mereu cu mine în geanta laptopului o piesă sau două de teatru. Mă relaxează teatrul şi ca atare nu am de gând să-l trădez prea curând”, a mai spus senatorul.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin