Aceasta este, în mare, povestea pe care o răspândește guvernul rus la începutul unei săptămâni de negocieri cruciale cu Vestul. Rusia a masat trupe la granița cu Ucraina. Amenință că-și va invada vecinul vestic, dar pretinde că aceasta ar fi o reacție defensivă la expansiunea NATO. Dmitri Trenin, director al Carnegie Moscow Center, explică faptul că, pentru Putin, „Ucraina e bătălia decisivă”, potrivit Financial Times.

Povestea Kremlinului e o absurditate

Nu există nici un risc ca NATO să atace Rusia. Motivul pentru care atât de multe țări s-au alăturat alianței începând cu anii ’90 este că ele se tem de o agresiune rusească. Iar în prezent nu există nici o perspectivă realistă privind aderarea Ucrainei la NATO.

În consecință, orice concesii pe care Vestul le-ar putea oferi la discuțiile de săptămâna aceasta – legate de detașarea de trupe și de expansiunea NATO – nu ar putea în definitiv să-i soluționeze lui Putin problema de securitate. Și asta pentru că pericolele reale care-l pândesc pe conducătorul Rusiei sunt de ordin intern.

Acum aproximativ un an au avut loc pe tot teritoriul Rusiei manifestații de susținere a liderului opoziției, Aleksei Navalnîi. Reportajele lui filmate au scos la lumină opulența stilului de viață adoptat de Putin și de camarila lui. Kremlinul pretinde tot mai vehement că toți opozanții săi interni sunt „agenți străini”. În realitate ei sunt, în general, ruși de rând nemulțumiți de guvern și conștienți că alegerile mimate nu pot oferi o șansă de schimbare.

După o tentativă eșuată de asasinat împotriva lui, Kremlinul l-a întemnițat pe Navalnîi. Moscova își neagă implicarea în tentativă, însă Navalnîi va rămâne în continuare o amenințare la adresa lui Putin mult mai mare decât va fi NATO vreodată.

Recomandându-se drept întruparea naționalismului rus, Putin a pus semnul egalității între amenințările la adresa regimului său și amenințările la adresa națiunii. Dar securitatea personală a lui Putin și securitatea națională a Rusiei nu sunt unul și același lucru.

Care este, de fapt, legătura?

Există totuși o legătură între problemele interne ale lui Putin și agresivitatea sa externă. Un război ar putea crea un val de susținere naționalistă pentru conducătorul rus. Chiar mai important, unicul tip de guvernare pe care Putin îl poate tolera la frontierele Rusiei este o autocrație coruptă, o imagine în oglindă a însuși regimului de la Kremlin. O democrație autentică ar putea oferi un model alternativ, care ar putea încuraja opoziția din Rusia. De asemenea, o țară liberă ar fugi probabil de îmbrățișarea Kremlinului, preferând apropierea de Occident.

Din acest motiv, nu-i stă în putere Americii să-i ofere lui Putin acea „sferă de influență” stabilă pe care o revendică el. Autocrațiile corupte pe care Kremlinul le preferă la periferia sa sunt inerent instabile, din cauza rezistenței sociale pe care o suscită. Guvernul corupt rusofil al Ucrainei de o revoltă populară a fost răsturnat în 2013-2014.

Deși incomod pentru el, Kremlinul a fost nevoit să trimită trupe pentru a suprima revolta din Kazahstanul vecin – chiar în ajunul negocierilor SUA-Rusia. Kazahstan e o țară în care venitul mediu lunar e în jur de 570 de dolari, dar în care familia lui Nursultan Nazarbaev, cel care a condus țara din 1991 până în 2019, a acumulat în străinătate proprietăți valorând cel puțin 785 de milioane de dolari.

E posibil ca tulburările din Kazahstan să aibă legătură cu luptele interne din sânul clasei conducătoare. Însă acest gen de probleme e inerent autocrațiilor corupte. Dacă bogăția este distribuită pe baza unui sistem de împărțire a prăzii, orice indiciu de schimbare la nivelul conducerii va genera instabilitate. O dilemă care ar trebui să-i fie familiară și lui Putin.

Kazahstanul nu e singura parte a vecinătății Rusiei care trece prin tulburări. Dictatorul de serviciu din Belarus, Aleksander Lukașenko, poartă o campanie feroce de reprimare contra opoziției interne încă de când a furat alegerile din 2020. Kremlinul e nevoit să sprijine acum atât guvernul din Kazahstan, cât și pe cel din Belarus – amenințând concomitent și cu invadarea Ucrainei.

Rusia, periculos de aproape de situația URSS

Aceste probleme trebuie avute în vedere, pe fondul întregii vorbării despre poziția solidă de pe care Rusia va începe săptămâna aceasta negocierile. În realitate, Rusia modernă e periculos de aproape de a ajunge în situația URSS-ului – care și-a menținut vecini „prietenoși” prin invazie și intimidare.

Un război scurt și victorios i-ar putea conferi un imbold lui Vladimir Putin. Dar, în cele din urmă, invadarea Ucrainei în 2022 nu va asigura supraviețuirea sistemului Putin cu nimic mai mult decât a asigurat invadarea Cehoslovaciei în 1968 supraviețuirea URSS-ului. În realitate, pe termen lung, un atac împotriva Ucrainei va agrava mai degrabă dilema de securitate a Rusiei și poziția lui Putin pe plan intern. Iar dacă războiul s-ar prelungi, pierderile umane ale Rusiei ar începe să se acumuleze. De asemenea, un conflict ar secătui economia și ar mări izolarea țării.

Un atac rusesc împotriva Ucrainei i-ar conferi totodată alianței nord-atlantice un reînnoit sentiment al țelului, putând declanșa tocmai acea extindere a NATO de care se plânge acum Rusia. Finlanda și Suedia dezbat deja aderarea la NATO, întrucât sunt alarmate de limbajul și comportamentul tot mai amenințătoare ale Moscovei.

Chiar și dacă Rusia ar izbuti să instaleze la Kiev un regim-marionetă, amintirea agresiunii Moscovei i-ar imprima naționalismului ucrainean un imbold de proporții istorice, cimentând acea fractură emoțională dintre Rusia și Ucraina pe care Putin o consideră o oroare. Trăgând linie, ar fi o victorie stranie pentru Kremlin.