Secretul cartofilor prăjiți. Ce trebuie să faci ca să iasă crocanți și pufoși la interior

cartofi prăjiți

Sursă: Dreamstime

Îi găsim peste tot în lume și sunt garnitura pe care nu o putem refuza. Probabil că nu există un fel de mâncare mai iubit decât cartofii prăjiți sau copți, în fața cărora cedează și cel mai înfocat adept al dietelor sănătoase. Care este secretul unor cartofi prăjiți crocanți?

Nu e nevoie decât de cartofi, ulei de măsline sau nu, sare și piper. Și nu durează prea mult pentru a obține cei mai crocanți cartofi prăjiți. Există totuși combinații mai puțin obișnuite, cu diferite ingrediente, care transformă cartofii prăjiți într-un adevărat regal culinar.

Site-ul Tastingtable a descoperit o rețetă de cartofi copți, în care se folosește un condiment mai puțin utilizat și pe care mulți îl au deja în frigider. Dacă toată lumea știe că maioneza este ideală ca infredient în salata de cartofi sau pe diferite sandvișuri, puțini au avut curajul să o combine cu cartofii la cuptor.

Acest ingedient la care nu te-ai fi gândit face toată diferența

Un videoclip postat pe TikTok de bucătarul Eitan Bernath arată că simpla adăugare a maionezei face toată diferența. Mai întâi, se spală cartofii în coajă și se pun într-un castron.

Apoi se adaugă o cană de maioneză, o linguriță de praf de usturoi, o linguriță de praf de ceapă, una de boia, sare și piper după gust. Apoi se presară pătrunjel tocat și amestecă totul.

Crocanți la exterior și pufoși la interior

Odată ce cartofii au fost acoperiți complet de această maioneză aromată, se bagă la cuptor într-o tavă și se coc la 425 de grade Fahrenheit timp de 20- 25 de minute.

Asigurați-vă că puneți hârtie de copt în tavă pentru a evita lipirea cartofilor. Cartofii astfel preparați sunt gata de pus în farfurie, după ce au devenit aurii și crocanți.

Care este explicația?

Explicația este simplă: maioneza permite condimentelor să se lipească de suprafața cartofilor, așa că aroma de ceapă și usturoi este uluitoare. Cartofii sunt crocanți la exterior și pufoși la interior, adică perfecți.

În afară de cartofii prăjiți, există o mulțime de alte moduri de a folosi maioneza. De la brânza la grătar la diferite salate, nu ar trebui să aveți rețineri în a folosi maioneza din frigider.