Secretul celor mai crocanți cartofi prăjiți. Ce greșeală uriașă face toată lumea

cartofi prajiti

SURSA FOTO: Dreamstime

Pufoși la interior, crocanți la exterior. Care este cea mai bună modalitate pentru a avea pe masă cei mai crocanți și gustoși cartofi prăjiți pare un secret greu de descifrat. De la alegerea cartofilor până la felul în care îi preparăm, totul are o importanță deosebită atunci când pregătim cartofii.

Deci care este secretul? Se pare că există cinci lucruri esențiale pe care le putem face pentru a avea garnitura ideală de cartofi, scrie SBS.

Alegerea cartofului potrivit

Cartofii cerați sunt buni pentru salate și alte mâncăruri, dar pentru o porție de cartofi crocanți, căutați cartofii universali, cum ar fi cartofii albi.

Puneți-i la fiert înainte de prăjire sau coacere

Fierberea cartofilor ne ia mai mult timp decât am vrea, dar merită. Ce face totuși cartoful să devină crocant? Răspunsul este unul singur: formarea unui strat de amidon gelatinat pe exteriorul cartofului. Pentru a face acest lucru, trebuie să îl fierbeți mai întâi, permițând amidonului să se înmoaie și să se extindă, apoi să se recristalizeze, răcindu-l puțin.

Unele rețete spun că trebuie să scurgeți cartofii după fierbere, apoi să-i aruncați în tigaie și să îi zdrobiți ușor pe margine.

Care este cel mai bun ulei

Grăsimea de rață are o aromă distinctă, care se absorbe foarte ușor pe suprafața cartofului.

Dar dacă nu aveți grăsime de rață la îndemână, folosiți orice ulei aveți la îndemână. Uleiul de măsline își va face treaba bine, deși tot grăsimile animale dau cel mai bun gust cartofilor.

Nu grăbiți procesul de prăjire

Un ultim sfat este să aveți răbdare atunci când prăjiți cartofii, astfel încât să obțineți toate marginile crocante și maronii.

Cheia este să vă asigurați că lăsați părțile inferioare să fie crocante. Dacă însă cartofii nu se desprind relativ ușor, riscați ca părțile lor crocante să se lipească de fundul tigăii.

Acest sfat merită luat în considerare pentru că nimeni nu vrea să lase bucățle excelente crocante în tigaie.