Mai întâi să vedem cine este Daniel Dines și cum a ajuns în topul celor mai bogați oameni din România, având o avere comparabilă cu a lui Ion Țiriac, frații Pavăl sau alte nume cunsocute din peisajul milionarilor din România.
Daniel Dines a fondat compania UiPath undeva într-un birou din Bucuresti, într-un apartament de pe strada Delea Veche, iar acum a ajuns să fie evaluată la suma de 35 de miliarde de dolari, fiind compania cu cea mai mare creștere înregistrată vreodată pentru un business fondat în București.
UiPath nu mai are astăzi decât certificatul de naștere în România. În rest, ea este o compania americană care activează în zeci de țări din întreaga lume.
Ca să putem înțelege averea lui Daniel Dines, trebuie să știm cum s-a ajuns ca Uipath să fie evaluată la suma de 35 de miliarde de dolari.
Pentru a fi mai ușor de explicat, putem face o comparație extrem de simplă cu emisiunea Imperiul Leilor de la PRO TV, acolo unde un om de afaceri vine să ceară o anumită sumă de bani pentru un anumit pachet de acțiuni în firmă. De exemplu, dacă vine cineva și cere 50.000 de euro pentru 50% din acțiuni atunci evaluarea companiei este de 100.000 de euro.
Așa a fost și la Uipath. Fiecare finanțare a companiei a crescut și mai mult valoarea companiei. Cu cât fondurile de investiții au fost mai interesate să intre în acționariatul companiei, cu atât valoarea firmei fondate în Delea Veche a crescut tot mai mult și mai mult.
A fost evalută inițial la un miliard, apoi la 7 miliarde, apoi la 10 si acum la 35 de miliarde de dolari. Trebuie precizat însă că Daniel Dines nu mai este 100% actionar in companie. Nu mai este nici măcar majoritar. De fiecare dată când UiPath a atras o finanțare, și Daniel Dines a mai vândut din actiuni in favoarea celor care i-au dat bani.