Catinca Roman, sora Oanei Roman, a fost invitată în cadrul emisiunii online ”în Oglindă”. Aceasta a făcut mai multe dezvăluiri la care nimeni nu se aștepta. Fiica vitregă a lui Petre Roman a scos la iveală faptul că a fost victima violenței domestice.
Catinca Roman face dezvăluiri dureroase. Sora Oanei Roman a fost supusă violenței domestice: E groaznic, e ceva infernal
Chiar dacă din exterior viața persoanelor publice pare mereu roz, lucrurile nu sunt deloc așa. Catinca Roman a povestit recent că a fost victima violenței domestice și că a căutat mereu scuze pentru vânătăile pe care un fost iubit i le lăsa pe trup.
Sora Oanei Roman a mai spus că a încercat să ascundă violențele la care a fost supusă și că nu a depus niciodată plângere la Poliție, lucru pe care în prezent în regretă. Vedeta a mai spus că nicio femeie nu ar trebui să accepte să fie agresată de partener.
„Sunt mai mulți (n. red. parteneri de care nu vrea să își aducă aminte) pentru că mă pun în oglindă cu starea mea sufletească de atunci. Din fiecare experiență am încercat să învăț ceva. În timp, tot m-am ales cu ceva. Da, am trecut prin violență domestică, prin abuz psihologic mai mult. Aici m-a ajutat foarte mult educația primită acasă și foarte mult felul în care mi-a schimbat mentalitatea contactul cu societatea occidentală”, a spus ea.
Catinca Roman a trecut prin experiențe traumatizante
Fiica Mioarei Roman a povestit că experiențele prin care a trecut au fost traumatizante și că acestea au lăsat semne adânci. Vedeta a mai spus că este feministă, însă este de părere că bărbații și femeile sunt egali, dar funcționează pe structuri emoționale diferite.
”E groaznic, e ceva infernal. Știu că de multe ori sunt percepută ca o feministă pe cai, da, sunt feministă, dar mă consider moderată. Consider că suntem egali, dar suntem diferiți, funcționăm pe structuri emoționale diferite. Această violență a lui vine și ea de undeva. Eu cred că, din păcate, în România această problemă este endemică, are niște rădăcini extrem de profunde”, a mai declarat Catinca Roman.
Vedeta a mai spus că l-a părăsit pe bărbatul care a agresat-o fizic, însă acesta nu și-a cerut niciodată scuze deoarece a fost crescut într-o familie în care ”violența era un lucru banal”.
„Prima palmă pe care am primit-o și la modul respectiv îmi era rușine. Am dat explicații penibile cum că m-am lovit în baie, în loc să mă duc să depun o plângere la Poliție. Da, l-am părăsit. Nu și-a cerut scuze, pentru că a fost crescut într-o familie unde violența era un lucru banal”, a completat aceasta.