Se înmulțesc suspiciunile privind faptul că autoritățile chineze au știut mai demult de amenținarea coronavirusului, dar au preferat să ascundă gravitatea situației.

Noi informaţii demonstrează că preşedintele Xi Jinping ştia de la începutul anului că ţara se confruntă cu un inamic nevăzut şi deosebit de periculos, dar nu a acţionat în consecinţă.

Astfel, tentativa de muşamalizare a datelor despre epidemie a fost demascată de un discurs al preşedintelui Xi Jinping, care îşi propunea cu totul altceva: să-i liniştească pe cei aproape un miliard şi jumătate de chinezi. Mesajul cuvântării: partidul comunist ştia, partidul comunist s-a pocupat, situţia este sub control.

Dar, în cuvântarea respectivă, liderul de la Beijing spunea că a dat încă de pe 7 ianuarie primele ordine pentru combaterea virusului.

S-a dat singur de gol

Tocmai această încercare de a poza în liderul care a condus personal operaţiunile a avut un efect de bumerang: data de 7 ianuarie menţionată de el nu corespunde cu informaţiile oficiale date publicității până acum de autoritățile chineze, arată digi24.ro.

Până acum, autorităţile au susţinut tot timpul că primele informaţii despre coronavirus au apărut pe 20 ianuarie, pentru ca două zile mai târziu să fie decisă închiderea provinciei Hubei, focarul epidemiei.

În consecință, noile detalii reaprind discuţiile despre opacitatea statului chinez şi refuzul Beijingului de a împărtăşi informaţii.

Şi este o dovadă în plus a celor afirmate în ultimele săptămâni de bloggerii chinezi, care au tot acuzat autorităţile că au reacţionat cu întârziere şi nu fac suficient pentru a limita proporţiile tragediei.