Serviciile de informaţii norvegiene au interzis companiei Apple, din motive de securitate internă, să survoleze oraşul Oslo pentru a face fotografii aeriene 3D destinate aplicaţiei sale cartografice, a declarat marţi o sursă oficială.
“Pot să confirm că Apple nu a obţinut autorizaţia de a face fotografii aeriene, pentru că nivelul de precizie al cadrelor este considerat prea ridicat pentru anumite zone supuse restricţiilor”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Autorităţii de securitate naţională (NSM), Mona Stroem Arnoey. NSM a refuzat orice comentariu în legătură cu numărul şi natura zonelor supuse restricţiilor.
Potrivit lui Arnoey, autorităţile au propus Apple soluţii înlocuitoare, respectiv să cumpere aceste fotografii de la furnizorii norvegieni sau de la Autoritatea norvegiană de cartografie.
Cotidianul norvegian Aftenposten a relatat în cursul acestei săptămâni că Norvegia, spre deosebire de vecinii săi suedezi şi danezi, a pus în dificultate proiectele cartografice ale Apple. Potrivit acestei publicaţii, interdicţia de a face fotografii aeriene l-a determinat pe primarul oraşului Oslo, contactat de Ambasada SUA din Norvegia, să intervină în favoarea Apple pe lângă guvern.
Foarte criticată pentru impreciziile primei sale aplicaţii cartografice realizate cu resurse proprii, în locul lui Google Maps, Apple a dezvoltat funcţia Flyover care permite survolarea interactivă a marilor metropole.
Sursa: Agerpres