Părinții Merkel, Horst și Herlind Kasner, s-au întâlnit la Hamburg, unde tatăl ei era student în teologie, iar mama ei era profesoară de limba latină și engleză. După ce și-a încheiat educația, tatăl ei a acceptat un pastorat la Quitzow, Brandenburg și și-a mutat familia în Germania de Est (Republica Democrată Germană de atunci), la doar câteva săptămâni de la nașterea Angelei Merkel. În 1957 s-au mutat din nou la Templin, unde Merkel a terminat liceul în 1973.
Mai târziu, în acel an, a plecat la Leipzig pentru a studia fizica la Universitatea Karl Marx (acum Universitatea din Leipzig). Acolo și-a cunoscut primul soț, colegul de fizică Ulrich Merkel, iar cei doi s-au căsătorit în 1977. După ce a terminat studiile în 1978, Angela merkel a lucrat ca membru al facultății academice la Institutul Central de Chimie-Fizică al Academiei de Științe din Berlinul de Est. În 1982, Merkel și soțul ei au divorțat, însă, și-a păstrat în continuare numele. În 1986 Merkel a finalizat și un doctorat în chimie cuantică.
A refuzat să devină informator pentru Stasi
Așa cum a fost cazul majorității copiilor care au crescut în Republica Democrată Germană, Merkel a participat la organizațiile de tineret ale statului. A fost membru al Tinerilor Pionieri (în 1962) și al Tineretului German Liber (în 1968). Implicarea ei cu Tineretul German Liber a dus la controverse, deoarece unii dintre foștii ei colegi de la Institutul Central de Chimie-Fizică au afirmat că a fost activă ca secretară pentru propagandă la institut, deși Merkel a susținut că este responsabilă pentru cultură și afaceri (de exemplu, achiziționarea de bilete de teatru). Merkel nu a depus nicio cerere pentru a fi membru al Partidului Unității Socialiste, iar când a fost abordată de personalul Ministerului Securității Statului (Stasi) pentru a deveni informator, a refuzat.
Primii pași spre o carieră politică de un succes răsunător
După căderea Zidului Berlinului în 1989, Merkel s-a alăturat noului partid înființat, Trezire Democratică, iar în februarie 1990 a devenit purtătorul de cuvânt al biroului de presă al partidului. În acea lună, partidul s-a alăturat Alianței conservatoare pentru Germania, o coaliție dintre Uniunea Socială Germană (DSU) și Uniunea Creștin Democrată (CDU). Cu câteva zile înaintea primelor alegeri libere din Germania de Est din martie 1990, s-a aflat că președintele partidului Trezire Democratică, Wolfgang Schnur, lucra de ani buni ca informator Stasi. Deși știrea a zguduit susținătorii Alianței, coaliția a fost victorioasă, iar Trezirea Democratică a devenit parte a guvernului, în ciuda câștigării a doar 0,9% din voturi. Merkel a devenit purtătorul de cuvânt adjunct al guvernului Lothar de Maizière (CDU). Ea a intrat în CDU în august 1990, iar partidul s-a unit cu omologul său occidental la 1 octombrie, cu o zi înainte de reunificarea Germaniei.
Și-a câștigat un loc la masă, pe bună dreptate
La primele alegeri din decembrie 1990, Merkel a câștigat un loc în Bundestag (camera inferioară a parlamentului) reprezentând Stralsund-Rügen-Grimmen. Ea a fost numită ministru pentru femei și tineret, de cancelarul Helmut Kohl, în ianuarie 1991. Maizière, care a devenit vicepreședintele CDU după fuziunea partidelor de est și de vest, a demisionat din funcția sa la 6 septembrie 1991, din cauza acuzațiilor că ar fi lucrat pentru Stasi. Astfel, Merkel a fost aleasă pentru a-l înlocui în luna decembrie. După alegerile din 1994, Merkel a devenit ministru al Mediului și Conservării și a prezidat prima Conferință a Climatelor Națiunilor Unite pentru climă la Berlin, în martie-aprilie 1995. Merkel a fost aleasă secretar general al CDU pe 7 noiembrie iar pe 30 decembrie s-a căsătorit cu profesorul de chimie Joachim Sauer.
La sfârșitul anului 1999, un scandal financiar a lovit CDU, iar Kohl a fost implicat în utilizarea contribuțiilor ilegale ale campaniei. Odată cu scandalul, poziția lui Merkel și-a mărit mult vizibilitatea și popularitatea în publicul german, deși i-a supărat pe loialiștii lui Kohl. La 10 aprilie 2000, Merkel a fost aleasă șefă a CDU, devenind prima femeie și prima non-catolică care a condus partidul. În calitate de lider CDU, Merkel s-a confruntat cu efectele persistente ale scandalului financiar și ale unui partid divizat. Deși Merkel a sperat să fie propusă drept candidat pentru funcția de cancelar la alegerile din 2002, majoritatea partidului său și-a exprimat preferința pentru Edmund Stoiber din Uniunea Social-Creștină (CSU). După ce CDU-CSU a pierdut alegerile, Merkel a devenit liderul opoziției.
Pe măsură ce sprijinul SPD s-a oprit, Schröder a cerut organizarea alegerilor anticipate în septembrie 2005. CDU-CSU a câștigat 35,2% din voturi, în timp ce ambele părți căutau aliați în încercarea de a forma un guvern, dar negocierile s-au dovedit inutile. În cele din urmă, CDU-CSU și SPD au stabilit un nou guvern „de mare coaliție”, cu Merkel în fruntea sa. La 22 noiembrie 2005, Merkel a preluat funcția de cancelar, devenind prima femeie, la 51 de ani, care a ocupat până acum funcția.
Mandatul ei a fost reînnoit la alegerile parlamentare organizate la 27 septembrie 2009. SDP a înregistrat cea mai proastă performanță din 1949, iar Merkel a putut forma un guvern împreună cu partenerul ei preferat, Partidul Liberal Democrat (FDP). Al doilea mandat al Merkel a fost caracterizat în mare măsură de rolul pe care l-a avut în criza datoriilor din zona euro. Alături de președintele francez, Nicolas Sarkozy, Merkel a susținut austeritatea ca fiind calea către redresarea economiilor deteriorate din Europa. Cel mai vizibil succes al Angelei Merkel în acea arenă a fost intrarea în vigoare în ianuarie 2013 a unui pact fiscal care a obligat guvernele semnatare să funcționeze în cadrul unor criterii specifice ale unui buget echilibrat.
„Oamenii mă acuză adesea că nu acționez destul de repede. Pentru mine, este important să iau în calcul toate opțiunile … rulând scenarii și nu doar experimente teoretice în capul meu”, a spus Angela Merkel.
Ea a condus eforturile UE de a adopta sancțiuni împotriva Rusiei și a participat la numeroase discuții ale mai multor părți în efortul de a restabili pacea în anumite regiuni. Merkel s-a confruntat, de asemenea, cu cea mai gravă criză de refugiați din Europa, de la cel de-al Doilea Război Mondial, când sute de mii de migranți fugeau de conflictele din Siria, Afganistan și din alte părți. Deși a susținut că Germania își va menține frontierele deschise în fața urgenței umanitare, Merkel a suspendat temporar Acordul Schengen și a reintrodus controalele la frontiera cu Austria în septembrie 2015.
„Dar, de asemenea, încerc să trăiesc cu acea decizie o perioadă. Mă gândesc la asta o zi întreagă, să văd cum se dezvoltă. Ce va însemna, ce vor spune oamenii despre asta, cine va scrie ceva despre asta, cine o va critica”, a continuat Angela Merkel.
Peste un milion de migranți au intrat în Germania în 2015, iar partidul Merkel a plătit un preț politic abrupt pentru poziția sa asupra refugiaților. Pe măsură ce reacția împotriva migranților s-a manifestat în cadrul protestelor de stradă și la urne, alternativa de dreapta pentru Germania (Alternative für Deutschland; AfD) s-a numărat printre părțile care valorificau creșterea populismului și xenofobiei în Europa. Două săptămâni mai târziu, CDU a fost eliminată din coaliția de guvernare locală din Berlin, când a înregistrat cea mai proastă performanță electorală din Capitală.
Merkel, împotriva legalizării căsătoriei între persoane de același sex.
În iunie 2017, Merkel a renunțat să se mai opună la legalizarea căsătoriei între persoane de același sex. Zile mai târziu, parlamentarii au aprobat această măsură, care s-a bucurat de un sprijin larg în rândul populației germane. Deși Merkel a votat împotriva proiectului de lege, trecerea sa a eliminat un potențial blocaj între CDU-CSU și partidele care au făcut din egalitatea căsătoriei o precondiție a oricărui posibil acord de coaliție după alegerile generale din septembrie 2017.
Stilul de guvernare al lui Merkel a fost caracterizat de pragmatism, deși criticii au descris abordarea ei ca fiind absența unei poziții și a unei ideologii clare. Totuși, ea și-a demonstrat abilitatea de a adopta pozițiile adversarilor ei politici. Un exemplu notabil a fost decizia lui Merkel de a elimina treptat energia nucleară ca urmare a accidentului de la Fukushima din 2011, după ce a adoptat o lege pentru prelungirea duratei de funcționare a centralelor nucleare din Germania.
Pe de altă parte, gestionarea lui Merkel a crizei datoriilor din zona euro, a dus la critici, abordarea acesteia fiind considerată mult pentru strictă. Într-adevăr, chiar directorul Fondului Monetar Internațional, pro-austeritate, Christine Lagarde, a atras atenția asupra prejudiciului pe care măsurile dure de austeritate le-ar putea aduce unei economii deja deteriorate. În ciuda acestor provocări, liderul celei mai populate țări europene și puternice din punct de vedere economic a continuat să se bucure de o aprobare internă.
În ciuda provocărilor de la alegerile din septembrie, Merkel a fost considerată de Forbes cea mai puternică femeie din lume pentru al șaptelea an consecutiv în 2017 și pentru a 19-a oară în general.
Ea o devansează pe Hillary Clinton, candidată la Casa Albă, și pe Melinda Gates, recunoscută pentru activitatea sa filantropică. Președinta Băncii Centrale a SUA (Fed), Janet Yellen, a trecut de pe locul 2 pe locul 4, urmată de Mary Barra, președintele-director general a General Motors
Prima femeie în fruntea celei mai dinamice economii din Europa
Angela Merkel este în fruntea celei mai dinamice economii din Europa, ceea ce face din ea cel mai experimentat oficial în funcție al UE, explică Forbes, care subliniază că Merkel a combătut, de asemenea, o recesiune națională în timpul crizei mondiale și se află în centrul eforturilor în vederea ajutorării Greciei.
Merkel a fost și primul cancelar care a apreciat și susținut sportul în națiunea sa. Echipa a declarat-o mascota oficială și o numește Muttivation, denumire ce vine de la Mutti, adică mămică.
În 2011, Merkel a fost distinsă de SUA cu Medalia Prezidențială a Libertății.
