Acestea sunt 10 lucruri mai puțin despre mult-iubitul actor, potrivit gsp.ro
Florin Călinescu deține două apartamente în București, unul în Timișoara și o casă de vacanță în Poiana Brașov dar cel mai bine se simte în localitatea Băbana din Argeș de unde sunt părinții săi.”Asta e comuna părinţilor mei, aici s-a născut tatăl meu şi aici mi-am petrecut o bună parte a copilăriei. Avem o casă în comuna Băbana, sunt lucruri foarte puternice care mă leagă de acest judeţ”spunea Călinescu în urmă cu câțiva ani pentru presa locală. Actorul deține două terenuri în localitate, cumpărate în 2006: unul de 3.689 metri pătraţi, şi un altul de 8.899 metri pătraţi. Pe unul dintre ele, aflat pe un deal, la marginea pădurii, şi-a ridicat vilă cu etaj.
Un om al extremelor. Așa se recomandă actorul Florin Călinescu.”Sunt Taur, adică un animal simplu: ori paşte iarbă şi miroase florile, ori la coridă”, spunea Călinescu într-un interviu pentru site-ul life.ro.
Ce meserie ar fi vrut să aibă Florin Călinescu dacă nu ar fi fost actor? Ei bine vedeta de televiziune Florin Călinescu și-ar fi dorit surprinzător să fie bucătar și este cea mai mare pasiune a sa.”La intrebarea arhicunoscută, dacă v-ați mai naște o dată, vă vedeți făcând aceași meserie, răspund, nu, și daca m-aș mai naște de o mie de ori, aș fi bucatar!”, a dezvăluit actorul pe o rețea de socializare
Ce nu îi place să facă actorului Florin Călinescu. Unul dintre lucrurile acestea este să pescuiască.”Nu știu să prind pești și stau ca boul degeaba”, s-a destăinuit Călinescu pentru life.ro
Florin Călinescu a făcut parte din colectivul care a editat în 1991 primele numere din Academia Cațavencu? Mai précis, făcea parte dintre cei 13 membri ai Așezământului Cultural Academia Cațavencu, coleg printre alții cu Mircea Dinescu, Doru Bușcu, Mircea Toma.
Florin Călinescu a fost în 2003 director de ziar. Se numea Știrea Zilei și se dorea a fi un ziar popular
Despre Florin Călinescu se poate spune că este unul dintre actorii bogați ai României. Știați însă că el este și viticultor? Printre afacerile sale se numără și achizitionarea unui pachet de 51% din actiunile firmei Fulmed din Mediaș, care deține podgorii. Astfel, societatea la care Călinescu a devenit actionar majoritar are circa 200 de hectare de viță-de-vie în apropiere de Mediaș și se ocupă atât de producerea, cât și de îmbutelierea și distribuția vinului.
Florin Călinescu a candidat la alegerile parlamentare din 2008 pentru un post de senator de Pitești, reședința județului Argeș. Deși a obținut 14.000 de voturi nu a ajuns în Parlament, fiind preferat la redistribuire colegul său de partid, tot actor, Mircea Diaconu care, potrivit universulargesean.ro obținuse doar 10.000 de voturi.
Florin Călinescu este de aproape un an președinte de partid. Actorul a fost ales președintele Partidului Verde, un partid mic, fără reprezentare parlamentară. Alegerea lui Florin Călinescu a fost făcută ca la carte, după toate regulile politicii, la Congresul Partidului Verde desfășurat pe 20 iulie 2019.
Florin Călinescu a fost acționar timp de un an, în 2000 la echipa de fotbal Rocar București, preluată la acea vreme de omul de afaceri Gheorghe Florea.”Am ajuns pentru că aveam o prietenie bizară cu Gheorghe Florea, care era ospătar pe la Orșova și în tinerețe mi-a dat doi mici și-o bere. Lui i s-a părut că dacă sunt pe cai mari la ProTV…Eu am venit cu drag, dar am zis că nu fac nimic”, și-a amintit despre acele vremuri Florin Călinescu.