Este total interzis să mănânci aceste produse! Nici nu știi cât de mult rău îți fac, de fapt

mâncare

Sursa: Dreamstime

Se spune că „suntem ceea ce mâncăm”. Însă cum am putea face alegeri corecte în vremurile actuale, când pericolele pândesc la tot pasul. Ceea ce mănâncăm la micul dejun pregătește scena pentru restul zilei. Dar o alimentație sănătoasă pregătește terenul pentru restul vieții. De aceea, este important să alegem alimentele potrivite pentru micul dejun și să le evităm pe cele care ne pot scurta viața.

Mâncarea este o mare parte a ceea ce devin creierul, oasele și mușchii noștri”, spune Danine Fruge, director medical la Pritikin Longevity Center. „Dacă nu mănânci corect, nu faci decât să alimentezi o mașină de curse cu combustibil prost, așa că nu te poți aștepta să meargă bine”.

O dietă proastă este responsabilă pentru mai multe decese la nivel global decât orice alt risc pentru sănătate, inclusiv decât consumul de tutun, conform unui studiu publicat în 2019 în revista ​The Lancet​​, , scrie Livestrong.

Principalul factor de risc alimentar privind mortalitatea este dieta bogată în sodiu, săracă în cereale integrale, fructe, nuci și semințe, legume și grăsimi omega-3.

Experții în longevitate recomandă să evităm unele obiceiuri de dimineata entru a avea o viață mai lungă.

1. Iaurturi bogate în zahăr

Iaurtul este de obicei foarte sănătos la micul dejun, dar poate fi bogat în zahăr adăugat (adică zahărul adăugat în timpul procesării alimentelor, zaharuri din siropuri și miere sau zaharuri din sucuri concentrate).
Producătorii au creat mai multe arome de iaurt, care pot conține peste 40 de grame de zahăr per porție, conform unui raport publicat de ​Nutrition Issues in Gastroenterology​​.

Aceasta poate fi o veste proastă dacă vreți să trăiți mai mult: pe parcursul a 15 ani, participanții la studiu, care au consumat 17 până la 21% sau mai mult din caloriile zilnice din zahăr au avut 38% mai multe șanse de a muri din cauza bolilor de inimă.

O modalitate bună de a include iaurt sănătos în micul dejun este iaurtul grecesc neîndulcit.

„Doar un sfert de cană de iaurt simplu grecesc are 18 grame de proteine ​​și are un conținut scăzut de zahăr”, spune Carin Kreutzer. „Puteți adăuga nuci și semințe pentru a contribui cu proteine ​​și fibre”, explică expertul.

2. Granola cu conținut ridicat de zahăr

Asemănător cu iaurtul, granola poate părea o alegere sănătoasă, dar este plină de ingrediente ascunse care acționează ca potențiatori de aromă. ”Granola ar putea fi bogată nu doar în zahăr, ci și în sare și grăsimi”, spune dr. Fruge.

Consumul excesiv de sodiu este asociat cu un risc mai mare de a avea hipertensiune arterială, care este o cauză majoră a accidentului vascular cerebral și a bolilor de inimă.În plus, consumul excesiv de grăsimi poate duce la o serie de probleme care vă afectează longevitatea, inclusiv boli de inimă, diabet de tip 2, probleme gastro-intestinale.

3. Produse congelate ultraprocesate

„Dacă vă gândiți la longevitate, trebuie să evitați orice lucru care este procesat, deoarece nu conține nutrienții necesari organismului”, spune dr. Fruge. „Produsele care au un conținut ridicat de zahăr, sare și grăsimi – indiferent dacă sunt sau nu pentru micul dejun – nu sunt bune pentru longevitate”, spune acesta.

4. Batoanele pentru micul dejun

Batoanele pentru micul dejun pot fi opțiuni rapide și ușoare, dar nu vor aduce beneficii pentru restul zilei. Motivul: batoanele pentru micul dejun pot avea un conținut ridicat de calorii, dar nu sunt sățioase, ceea ce poate duce la obiceiuri alimentare proaste.
Dacă le mâncați în exces, ar putea duce în cele din urmă la creșterea în greutate, care afectează longevitatea.

„Știm că orice provoacă creșterea în greutate și creșterea grăsimilor, în special în jurul taliei, provoacă un sindrom metabolic care este legat de tensiunea arterială, colesterol, diabet, boli de inimă, demență și multe altele”, spune dr. Fruge.

5. Produsele de patiserie

Clătitele, brioșele, vafele și gogoșile rămân cele mai proaste alegeri dacă vrem să trăim mai mult. ”Pot conține o mulțime de ingrediente procesate, ceea ce va face să crească zahărul din sânge și insulina, dar pot și să vă facă poftă de mâncare în timpul zilei”, spune Dr. Fruge.