Atunci Ionel Brătianu se așternea pe divanul din odaia de lucru – moștenise dispoziția de a citi culcat de la bunicul său matern – și citea curios de a reconstitui unele genealogii.
I.G. Duca, în conferința „Ion I. C. Brătianu și cărțile lui”, spunea:
„Îl pasionau originile românismului, controversele închegării noastre de Stat, grija de a desluși golul care precede secolul al XIV-lea…
Îl interesau Domnii pământeni, în care se oglindeau atât de bine însușirile caracteristice rasei noastre, vitejia lor neînfrântă, simțul lor politic superior, înalta dibăcie cu care, spre deosebire de vecinii noștri, au știut să ne ferească de nenorocirile și de umilința unei ocupații otomane.
Și mai ales îi plăcea să vadă răsărind zori renașterii noastre naționale.
Domnul Tudor Vladimirescu era, de altfel, pentru el prototipul eroului, fiindcă, printr-o caracteristică predispoziție sufletească, precursorii îl atrăgeau mai mult decât înfăptuitorii.
Nu s-a putut niciodată mângâia că, ajuns în culmea puterii, n-a fost în stare nici măcar să restituie pământului strămoșesc cenușa lui Nicolae Bălcescu.
Iar cristalina viață a celor patru frați Golești, în preajma cărora fusese crescut, merita după ei o evlavie pe care posteritatea nu le-o păstra îndeajuns”.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric