Au împărțit în copilărie jucăriile primite separat sub bradul de Crăciun, dar care apoi erau la comun, în adolescență, la fel de frățește și mustrările părinților, iar acum, la maturitate, un business creat pe calitățile pe care le are fiecare și care se completează perfect. Și poate în cazul lor a funcționat pentru că și-au oferit spațiul de a dezvolta individual răbdarea de a se înțelege și de a se accepta în mod autentic, fără a încerca să se schimbe reciproc, unul pe celălalt.
Ei sunt Alexandru și Andrei (Randi) Ropcea și, deși o vreme au avut meserii diametral opuse, astăzi conduc Famous Production și muncesc împreună într-o lume în care și-au împărțit cele mai importante zone: cifrele și creativitatea.
Astfel, în privința asemănărilor și deosebirilor dintre ei, Randi spune că „ne dorim la fel de mult să avem dreptate în discuțiile în contradictoriu și avem o paletă largă de strategii pentru asta. Și argumente. ☺ Suntem amândoi încăpățânați, energici, hotărâți. La fel de atașati de prieteni și de familie și ne dorim la fel de mult să ajungem departe prin ceea ce facem, să fim ascultați în cât mai multe țări. Ca deosebiri, însă, Alexandru este un spirit mai înclinat spre cifre, este mai economic, pragmatic… Pe când eu sunt artist, mai înclinat spre muzică. Și de aici am avut mai multe discuții în contradictoriu, pentru că nu înțelegea spiritul artistic și de ce nu sunt ca el.
Fratele meu a lucrat înainte în sistemul bancar și a durat puțin până ne-am rodat împreună, în această industrie, ca parteneri. Acum formăm o echipă imbatabilă!☺.” Alexandru îl completează spunând că „având aceeași educație, asemănările sunt legate în primul rând de valorile noastre, de principii: bunătatea, compasiunea, respectul, onestitatea, perseverența, puterea. Ne deosebim la felul de a fi, el având o abordare mai boemă asupra vieții decât mine, ceea ce este și explicabil, pentru că el e un artist adevărat, iar eu am o educație mai pragmatică, bazată pe calcul.”
În ceea ce privește motivele pentru care își sunt recunoscători unul altuia, Alexandru (41 de ani) spune că primul astfel de gând se îndreaptă către părinții lor, pentru că fără ei nu ar fi existat Andrei (37 de ani). „Nu știu cum ar fi fost dacă eram singur și nici nu îmi pot imagina scenariul acesta, pentru că ar fi fost cu siguranță unul mai sărac în sentimente și experiențe. Iar lui Andrei îi sunt recunoscător pentru dragostea ce mi-o poartă, pentru faptul că de-a lungul timpului a fost lânga mine când am avut nevoie și nu a pregetat niciodată să își ofere ajutorul, pentru că își spune părerile fără rezerve sau pentru că știe și poate trece ușor peste situații mai dificile”. Cu certitudine, influența fratelui mai mare a fost una pozitivă în viața artistului, pentru că Randi declară că îi este recunoscător acestuia că îl aduce cu picioarele pe… asfalt. „Și pentru că a făcut doi copii care sunt foarte simpatici și îmi zic des că mă iubesc. ☺ Dar și pentru că, fără încrederea acestuia în potențialului meu ca artist și în forța mea creativă și fără ideea și inițiativa lui de a crea împreună propria casă de producție muzicală, Famous Production nu ar fi existat. Și pentru că este tot timpul acolo când am nevoie de el. Și pentru că este dur în anumite situații, când a fi blând nu rezolvă lucrurile”, mărturisește Andrei.
Ei spun că cele mai frumoase momente pe care le-au trăit împreună au fost întotdeauna legate de familie, două dintre ele fiind acelea în care s-au născut copiii lui Alexandru, sau când le-au putut face cadou părinților o mașină.
Iar cel mai greu, cel puțin pentru Randi, a fost unul de cumpănă, când educația părinților a dat măsura acțiunilor și a consecințelor. „Când părinții l-au prins pe Alexandru în adolescență că fuma și că mai lipsea de la ore să joace biliard, eu am venit la pachet. Pentru că tata ne-a ținut, și lui și mie, un discurs foarte serios din care am trăit cu impresia că am rămas fără sprijinul, atenția și educația lui. Chiar ne-a spus că ne va da din acel moment o indemnizație foarte mică, să ne descurcăm cu ea. Alexandru era în clasa a 9-a, eu eram mai mic”. Iar acea lecție a fost una importantă, pentru că amândoi consideră că multe dintre calitățile lor, printre care și responsabilitatea, s-au format tocmai datorită educației părinților.
Dintre alte atuuri, cu care se completează, Randi spune că i-ar fi plăcut să aibă și el „claritatea mentală și o prezență a momentului, așa cum are Alexandru. Mi-ar plăcea să fiu și eu mai pragmatic uneori, să știu să citesc un contract. Și, în general, să fiu la fel de citit ca el. Lui i-au plăcut cărțile mai mult decât mie, în copilărie. ☺ Eu mai recuperez acum! ☺”. În vreme ce Alexandru adaugă că și el și-ar fi dorit să cânte și să compună la fel de bine ca fratele său. Însă, mărturisește că vocea de artist a revenit doar unuia dintre ei, în totalitate ☺.
Până una alta, cei doi frați au numeroase planuri pentru perioada ce urmează, mai ales că Randi pregătește o serie de lansări de piese și un album.