Bill Gates și Jeff Bezos numesc „acasă„ această enclavă de pe malul lacului Washington. Cu o populație de puțin peste 3.000 de locuitori, Medina este al șaptelea cel mai bogat cod poștal din SUA, cu o valoare medie a locuinței de 2,77 milioane de dolari.
Medina găzduiește unii dintre cei mai bogați oameni de pe planetă. O evaluare rapidă a caselor de-aici oferă o privire asupra modului în care bogaților le place să trăiască. Una dintre reședințele cele mai scumpe din Medina este imensa proprietate a lui Bill Gates, supranumită „Xanadu 2.0„. Casa are mai multe facilități care se potrivesc perfect statutului miliardarului.
Site-ul cheatsheet publică date mai puțin cunoscute despre celebra casă în valoare de 130 de milioane de dolari a magnatului american, care o fac să fie unică în peisajul luxos al suburbiei.
Casa lui Gates și „Cetățeanul Kane”
Nu e deloc surprinzător faptul că unul dintre cei mai bogați oameni din lume are o casă luxoasă. Gates trăiește în cei 66.000 de metri pătrați ai conacului în valoare de 130 milioane dolari. Potrivit Business Insider, casa a fost numită „Xanadu 2.0„ după o casă fictivă, pe care o avea personajul principal din filmul lui Orson Wells „Citizen Kane„, Charles Foster Kane.
Construcția a durat șapte ani și l-ar fi costat pe Gates 63 de milioane de dolari. Terenul a fost cumpărat în 1988, pentru 2 milioane de dolari, iar conacul a fost construit cu brazi Douglas, vechi de 500 de ani. Construcția a inclus 300 de muncitori, dintre care peste 100 erau electricieni.
Șase bucătării, șapte dormitoare și 24 de băi
Proprietatea are șase bucătării, șapte dormitoare și 24 de băi. De asemenea, are o bibliotecă imensă, în care Gates păstrează unul dintre manuscrisele lui Leonardo da Vinci, pe care a da 30 de milioane de dolari. Impresionanta sală de mese poate găzdui peste 200 de persoane.
Un șemineu din calcar domină un perete al sălii de 2300 de mp, iar pe un alt perete a fost insstalat un ecran video gigantic.
Proprietatea găzduiește, de asemenea, 2500 de mp de facilități pentru exerciții, inclusiv o trambulină uriașă, o saună, vestiare și o baie de aburi. Mai multe ecrane de computer în valoare de 80.000 de dolari, instalate in diverse colțuri, afișează diferite picturi și imagini care permit oaspeților să schimbe lucrările de artă în orice moment.
Există desigur și componente de înaltă tehnologie în toată casa, cum ar fi monitorizarea continuă a unui arțar vechi de 40 de ani, care este udat în cazul în care se usucă. De asemenea, oaspeții primesc articole tehnologice purtabile care pot modifica temperatura, iluminatul și alte lucruri.
Exteriorul casei este uluitor
„Xanadu 2.0” este înconjurată de verdeață luxuriantă, inclusiv copaci care oferă familiei Gates intimitate, menținând în același timp casa ecologică. Una dintre caracteristicile cu care se mândrește casa lui Gates este o piscină de aproape 20 de metri, cu propriul sistem de muzică subacvatică. Impresionant este și un pârâu artificial, întotdeauna aprovizionat cu pești, și acces la un țărm la malul lacului numit „plaja Gates„, care beneficiază de nisip livrat direct din Sfânta Lucia în fiecare an.