Un număr record de peste 900 de secții de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare

Ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a anunțat că România va organiza un număr record de 916 de secții de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024. Cifra este aproape dublă față de numărul de secții deschise în 2019.

Aceasta reprezintă cea mai mare mobilizare a țării pentru votul în afara granițelor naționale, depășind chiar și maximul anterior de 385 de secții organizate la alegerile prezidențiale din 2019.

Luminița Odobescu a subliniat importanța asigurării condițiilor optime pentru buna desfășurare a procesului electoral și a solicitat șefilor de misiuni diplomatice să monitorizeze cu atenție fluxul de alegători și, dacă va fi necesar, să îi redirecționeze către alte secții de votare pentru a evita aglomerațiile.

„MAE acordă o prioritate maximă asigurării condițiilor optime pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024 și pentru îndeplinirea tuturor atribuțiilor legale care revin ministerului.

Vom organiza, prin intermediul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României în străinătate, nu număr de peste 900 de secții de votare, mai exact 916, aproape dublu față de cele 471 organizate la alegerile europarlamentare din 2019.

Totodată, este cel mai mare număr de secții de votare organizate vreodată în străinătate, peste maximul anterior de 385 de secții organizate la alegerile prezidențiale din 2019”, a declarat Luminița Odobescu, într-o conferință de presă susținută, luni, împreună cu șeful AEP.

Președintele Autorității Electorale Permanente a anunțat că buletinele de vot au fost deja tipărite

În plus, pentru a facilita accesul la informații pentru cetățenii români, Ministerul Afacerilor Externe va pune la dispoziție o hartă interactivă pe site-ul său, indicând în detaliu secțiile de votare și locația acestora pentru alegerile europarlamentare.

De asemenea, președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a confirmat că primul buletin de vot a fost deja tipărit, iar tipărirea tuturor celorlalte va începe de luni noaptea. Ulterior, acestea vor fi trimise către cele 916 de secții de votare din străinătate.

Pentru a optimiza procesul de votare la alegerile europarlamentare, listele electorale nu se vor mai completa pe hârtie, ci prin intermediul tabletelor în secții. Aceste măsuri sunt menite să asigure un proces electoral mai eficient și să evite aglomerațiile inutile la secțiile de votare.

În ciuda faptului că MAE nu are atribuții legale de a monitoriza și comunica prezența la vot, se va urmări evitarea creării de aglomerații disproporționate la unele secții, prin redirecționarea alegătorilor către secții alternative organizate în apropiere.

„Votarea și desfășurarea procesului de votare vor fi semnificativ ameliorate prin utilizarea tabletelor în secții, în condițiile în care listele electorale nu se vor mai completa pe hârtie.

Am solicitat șefilor de misiuni în care se concentrează importante comunități de cetățeni români, în care ne așteptăm la un număr mai ridicat de alegători, să monitorizeze acest flux de alegători la secții și să îi redirecționeze, dacă va fi cazul, către alte secții de votare”, a afirmat Luminița Odobescu.