Care este importanța sectorului de construcții în economie? Este mult sau puțin cu cât contribuie acest sector la PIB-ul României? Alocă statul suficiente fonduri pentru susținerea construcțiilor? Ce frânează dezvoltarea companiilor din domeniu?
Sunt doar câteva întrebări la care căutăm răspunsuri în fiecare an. Unele le găsim ușor, alte mai greu. Cert este că în construcții, dacă baza este greșită, totul se poate nărui. Și exemple am avut chiar recent. O autostradă a fost închisă pentru reparații capitale la mai puțin de un de la inaugurare. Cu greutate a fost refăcută, chiar în regie proprie de către Compania de Drumuri. Cu toate acestea, zilele trecute au fost impuse noi restricții. Cauza: ori nu s-au realizat studii tehnice și geologice, ori au fost făcute din birou.
Tot recent, Institutul Național de Statistică a anunțat datele referitoare la Produsul Intern Brut. Anul trecut, economia românească a înregistrat a creștere a PIB-ului de 4,8%. Eurostat a confirmat că România a avut, din nou, cea mai mare creștere economică din UE. Bun, suntem „tigrul“ Europei. O Europă care, mai nou, are mai multe viteze. Din păcate „viteza“ construcțiilor la creșterea PIB a fost domoală, de doar 0,1%. Mai mult, anul trecut construcțiile au avut o contribuție la formarea PIB de doar șase puncte procentuale, față de 7,4%, cât aveau în 2015. De aici putem concluziona că investițiile publice în sectorul de construcții au fost reduse anul trecut. Sec, putem observa asta și din numărul de kilometri de autostradă inaugurați în 2016. Adică zero. Avem nevoie de o infrastructură dezvoltată în Româna? Aici răspunsul este unanim. Dar, atunci de ce nu se văd rezultatele?
Optimism în piață există. Iar asta face bine companiilor din domeniu, întrucât nu-și pierd speranța. Unii se așteaptă la un an bun în 2017, alții spun că va fi la fel de slab ca cel de anul trecut. Rămâne de văzut cum vor decurge lucrurile, având în vedere că autoritățile promit că vom avea o creștere economică mai mare decât anul trecut. Ce-i drept, europenii spun că piața construcțiilor de la noi va crește semnificativ. Domnul Mihai Costriș, director general al Romexpo, ne-a declarat într-un interviu, pe care îl puteți citi în pagina următoare, că Eastern European Construction Forecasting Association (EECFA), organizație ce realizează periodic prognoze referitoare la evoluția piețelor de construcții, estimează o creștere a pieței din România cu 5,2% în acest an și cu 8,6% în 2018, ca urmare a unei evoluții pozitive a segmentului rezidențial.
Cel mai important eveniment dedicat construcțiilor din România își deschide porțile peste câteva zile. Cu o experienţă de peste două decenii, Construct Expo reflectă an de an evoluţia pieţei de construcţii autohtone şi se se adresează atât firmelor de profil, cât şi publicului specialist interesat de consultanţă, achiziţii de materiale şi sisteme, instalaţii şi echipamente, utilaje pentru construcţii. Vor fi prezente companii internaţionale din peste 20 de țări care vor oferi o imagine de ansamblu a domeniului. Vă invit să aflați mai multe detalii din textele dedicate evenimentelor organizate în perioada 23-26 martie la Romexpo, unde vă așteptăm cu drag..