Ajutoare publice în valoare totală de 4.589 miliarde euro au fost puse la dispoziţia sectorului financiar din Europa în perioada cuprinsă între luna octombrie 2008 (când a început criza financiară globală) şi luna octombrie 2010, prin intermediul mecanismelor excepţionale de sprijin care au fost prelungite miercuri de Comisia Europeană până la sfâşitul lui 2011, transmite AFP.
Potrivit cifrelor comunicate de Comisia Europeană, Marea Britanie a fost cea mai generoasă ţară (850,3 miliarde euro), urmată de Irlanda (723,31 miliarde euro), Danemarca (599,66 miliarde euro), Germania (592,23 miliarde euro), Franţa (351,1 miliarde euro), Spania (334,27 miliarde euro), Olanda (323,6 miliarde euro) şi Belgia (328,59 miliarde euro).
Cifra comunicate include atât injecţiile directe de lichidităţi în bănci, dar şi planurile naţionale de sprijin puse la dispoziţia sectorului financiar dar care nu au fost neapărat activate, precum şi garanţiile care intervin în cazul în care o instituţie financiară este incapabilă să ramburseze un împrumut.
Bruxellesul precizează că ajutoarele publice efectiv utilizate s-au ridicat la 957 miliarde de euro în 2008 şi la 1.107 miliarde de euro în 2009 şi au fost constituite în marea majoritate (76%) din garanţii de stat. Comisia nu a furnizat cifre detaliate pentru 2010.
Comparativ, ajutoarele speciale autorizate în contextul crizei pentru alte sectoare afectate de dificultăţile de creditare în perioada octombrie 2008 – octombrie 2010 s-au ridicat la 82,5 miliarde de euro, în timp ce ajutoarele publice “tradiţionale” (pentru cercetare, dezvoltare, inovaţie, industrii ecologice) au reprezentat 73,2 miliarde de euro.
În contextul crizei financiare, Bruxellesul a relaxat la sfârşitul lui 2008 regulile care condiţionează acordarea de ajutoare publice în Europa. Miercuri, Comisia Europeană a decis să prelungească cu un an, până la sfârşitul lui 2011, acest regim provizoriu, însă de data aceasta cu condiţii mai dure: începând de la 1 ianuarie 2011 toate băncile care vor avea nevoie de ajutor public pentru recapitalizare vor trebui să prezinte un plan de restructurare.
Până acum doar băncile care au primit asistenţă echivalentă cu peste 2% din valoarea activelor considerate riscante erau obligate să prezinte planuri de restructurare.
“După aproape doi ani de regim specific de ajutoare de stat, trebuie să pregătim o revenire graduală la o piaţă care funcţionează normal”, afirmă Comisarul european pentru Concurenţă, Joaquin Almunia. Deşi speră că acest lucru să fie posibil în 2012, Joaquin Almunia s-a abţinut să avanseze o dată la care va avea loc revenirea la normal.
Sursa: Agerpres