Sectorul IT&C din România trebuie să ajungă la 10% din PIB. Se pot produce locuri de muncă competitive

tehnologie

SURSA FOTO: Dreamstime

Reprezentanții Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii (ANIS) este de părere că tehnologiile digitale, inovația și inteligența artificială pot oferi românilor locuri de muncă competitive, o calitate superioară a vieţii şi servicii publice mai bune, dar pentru realizarea acestor obiective este nevoie de măsuri concrete şi ţintite, care vizează accelerarea transformării digitale a României în următorii ani.

„După cum ne-a demonstrat ultimul an, utilizarea tehnologiilor digitale reprezintă o condiţie obligatorie, nu opţională, pentru a avea un viitor. Crearea de valoare digitală este fără frontiere, însă trebuie să adoptăm schimbările generate de fenomenele digitalizării şi globalizării având o viziune clară, cu un plan bine stabilit, coerent şi măsurabil”, a declarat Bogdan Florea, membru consiliu director ANIS România.

Care sunt obiectivele industriei locale

Obiectivele industriei locale de IT pentru România Digitală din 2025 sunt: sectorul IT&C din România să ajungă la 10% din PIB; crearea celui mai mare (în termeni de evaluare totală a companiilor) hub de tehnologie a informaţiei din Centrul şi Estul Europei; lansarea pe bursa de la Bucureşti a cel puţin 50 de companii de tehnologie prin IPO-uri locale; lansarea a cel puţin cinci unicorni (companii evaluate la cel puţin 1 miliard de dolari); repatrierea forţei de muncă înalt-calificată din Europa de Vest, SUA şi Canada; dezvoltarea unui cadru fiscal care să stimuleze dezvoltarea economiei digitale, prin menţinerea măsurilor care au susţinut creşterea acestei industrii, precum şi adăugarea unor noi măsuri pentru o dezvoltare accelerată; creşterea veniturilor generate de companiile de tehnologie la bugetul de stat (impozit pe profit, taxe pe salarii, impozit pe dividende, contribuţii la fondul de pensii şi sănătate), de cel puţin două ori, faţă de nivelul actual; creşterea cu 5 poziţii în testele PISA.

Propuneri care pot contribui la realizarea digitalizării

În acest sens, ANIS prezintă o serie de propuneri care pot contribui într-o măsură semnificativă la realizarea obiectivului României Digitale 2025, respectiv susţinerea activă a dezvoltării startup-urilor high-tech prin modelul fondurilor de capital de risc mixte: guvernamentale şi private. Implicarea Guvernului României, ca investitor, va ajuta la simplificarea barierelor birocratice, la accesarea facilă a instrumentelor de ofertă publică iniţială, precum şi la nivel de reputaţie pentru companiile care vor ajunge în faza IPO sau exit prin M&A.

„Taxarea sustenabilă a industriei, a economiei digitale în general, pentru ca România să devină un hub european relevant. Pe lângă păstrarea actualelor facilităţi acordate sectorului tech, ANIS propune şi alte măsuri printre care: reducerea impozitului pe profit pentru veniturile care provin din valorificarea unor brevete proprii, deducerea direct din impozitul pe profit a unor categorii de cheltuieli cu R&D sau plafonarea cheltuielilor cu asigurările sociale şi de sănătate la salariul minim”, se arată într-un comunicat al ANIS.

Patronatul industriei locale de IT susţine interoperabilitatea (API first) sistemelor guvernamentale şi folosirea cloud-ului ca infrastructura IT preferată în locul sistemelor on-premise (Cloud first). Aceste măsuri vor permite creşterea şi transparentizarea pieţei publice de IT&C şi va deschide potenţialul enorm al aplicaţiilor private construite în ecosistem public.

De asemenea, asociaţia propune introducerea unor proiecte, măsuri şi activităţi care să vizeze toţi indicii DESI unde România este deficitară: semnătura electronică, analiză şi proiecte de investiţii în acord cu fiecare palier al societăţii (rural, urban, suburban), program de digitalizare dedicat IMM-urilor şi/sau întreprinderilor mari care activează în industria comerţului electronic etc.

„Guvernul României poate sprijini extinderea globală sau regională a companiilor de software din România prin: acordarea unor credite cu dobânzi foarte mici pentru accesul pe alte pieţe, sprijin legislativ şi logistic prin intermediul secţiilor economice ale ambasadelor etc. Digitalizarea proceselor educaţionale prin implementarea de parteneriate public-private pentru dezvoltarea infrastructurii de internet de mare viteză la care să aibă acces fiecare entitate educaţională din România, indiferent unde s-ar afla, modernizarea curriculum-ului educaţional prin accentul pus pe tehnologiile digitale, programe de pregătire adresate cadrelor didactice pentru construirea şi actualizarea abilităţilor digitale etc. Aceste măsuri vor stimula creşterea şi vor asigura prosperitatea generaţiilor viitoare”, susţin reprezentanţii ANIS.

Integrara în ecosistemul european

Nu în ultimul rând, ANIS propune integrarea în ecosistemul european prin crearea unei strategii de employer branding de ţară, centrată pe potenţialul tehnologic al României; promovarea European Digital Innovation Hubs – program ce susţine transformarea digitală a companiilor europene şi crearea unei reţele de hub-uri; interconectarea platformelor Cloud EU – ce vizează întărirea poziţiei UE în aria inovaţiei data-driven etc

Înfiinţată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT româneşti şi sprijină dezvoltarea industriei locale de software şi servicii, creşterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât şi a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse.

În cadrul ANIS sunt 140 de membri, atât companii mici, cât şi multinaţionale, firme cu capital românesc sau străin, cu sedii în toate marile centre IT din ţară, şi peste 41.000 de angajaţi.

Cifra de afaceri generată de aceste companii se ridică la peste 3,6 miliarde de euro.