Liderii celor 27 de state membre ale UE (fără Marea Britanie), reuniţi sâmbătă la Roma pentru a aniversa 60 de ani de la crearea blocului comunitar, au convenit ca în următorul deceniu să ia măsuri pentru a răspunde preocupărilor cetăţenilor europeni, mai ales în ceea ce priveşte securitatea şi dimensiunea socială, relatează agenţia EFE.
'În următorii zece ani, dorim o Uniune mai sigură şi mai protejată, prosperă, competitivă, sustenabilă şi responsabilă social, care va avea voinţa şi capacitatea de a juca un rol fundamental în lume şi să modeleze globalizarea', se menţionează în 'Declaraţia de la Roma', semnată de cei 27 de şefi de stat sau de guvern.
În ceea ce priveşte securitatea, problemă care a căpătat un interes special în contextul afluxului de migranţi şi terorismului, în text se face referire la o Uniune Europeană 'în care toţi cetăţenii să se simtă în siguranţă şi să poată circula liber' şi în care 'frontierele externe sunt protejate, cu o politică migratorie eficientă, responsabilă şi sustenabilă, care să respecte normele internaţionale, o Europă decisă să lupte împotriva terorismului şi delincvenţei organizate'.
Pe de altă parte, în declaraţie se insistă pe necesitatea unei 'Europe sociale', care să se bazeze pe o creştere sustenabilă, precum şi pe coeziunea, convergenţa şi integritatea pieţei interne.De asemenea, liderii europeni au stabilit că UE trebuie să ţină cont de 'diversitatea sistemelor naţionale şi de rolul fundamental al interlocutorilor sociali'.
Premierul maltez, Joseph Muscat, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a subliniat că unul din marile progrese ale declaraţiei semnate sâmbătă este 'acordul general că există o dimensiune socială' în UE care va fi avută în vedere în continuare cu 'respectarea deplină a identităţilor naţionale'.
În textul declaraţiei se mai face referire la capitolul economic şi la stimularea investiţiilor pentru a încuraja creşterea economică, precum şi la desăvârşirea Uniunii Economice şi Monetare, amintindu-se de asemenea şi obiective precum diminuarea inegalităţii sociale, combaterea şomajului, a sărăciei şi excluderii sociale. Agerpres