Senatorii şi deputaţii s-au întrunit, luni, în şedinţa comună în care premierul Emil Boc urmează să-şi asume răspunderea în numele Guvernului pentru două proiecte de lege prin care salariile bugetarilor sunt reduse cu 25 la sută iar pensiile cu 15 la sută. La şedinţa la care participă membrii Guvernului şi-au anunţat prezenţa un număr de 428 de senatori şi deputaţi. Şedinţa, care a început cu 30 de minute întârziere, este condusă de preşedintele Senatului, Mirce
Senatorii şi deputaţii s-au întrunit, luni, în şedinţa comună în care premierul Emil Boc urmează să-şi asume răspunderea în numele Guvernului pentru două proiecte de lege prin care salariile bugetarilor sunt reduse cu 25 la sută iar pensiile cu 15 la sută.
La şedinţa la care participă membrii Guvernului şi-au anunţat prezenţa un număr de 428 de senatori şi deputaţi.
Şedinţa, care a început cu 30 de minute întârziere, este condusă de preşedintele Senatului, Mircea Geoană.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după BPN, că social-democraţii vor iniţia doar o moţiune de cenzură la angajarea răspunderii Guvernului, nu două, aşa cum anunţaseră până acum.
Ponta a explicat că PSD a renunţat să mai depună două moţiuni de cenzură, pentru fiecare din cele două legi ce vor fi asumate de Guvern, pentru că „oamenii nu ar fi înţeles foarte bine” mecanismele procedurale implicate şi nu ar mai fi ştiut „câte asumări sunt şi câte moţiuni”.
Guvernul a decis să accepte doar cinci amendamente la proiectele de legi pentru care îşi va angaja răspunderea, dintr-un total de peste 70 propuneri depuse, amendamentele agreate fiind înaintate de către formaţiunile care susţin guvernarea.
Guvernul a decis astfel ca salariile să fie reduse cu 25% şi pentru angajaţii de la cabinetele parlamentare şi membrii Academiei de Ştiinţe Medicale, care nu figurau distinct în proiect, dar ca diminuările de salarii, indemnizaţii şi alte prestaţii sociale să fie aplicate „de la data intrării în vigoare a legilor”, după finalizarea procedurii de angajare a răspunderii, nu începând cu drepturile aferente lunii iunie 2010, cum era prevăzut iniţial.
Astfel, prim-ministrul îşi va asuma răspunderea în Parlament în două şedinţe consecutive, pentru proiectul de Lege privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi asupra proiectului de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Pe ordinea de zi a primei şedinţe a plenului reunit mai figurează un proiect de Hotărâre privind constituirea şi găzduirea pe teritoriul statului român a modulului NATO al sistemului de comunicaţii şi informatic dislocabil – DCM „E” NATO al Batalionului II din cadrul Agenţiei pentru servicii ale sistemelor de comunicaţii şi informatice.
Boc: România nu trebuie să iasă din limitele acordului cu FMI
De asemenea, pe ordinea de zi a celei de-a doua şedinţe a fost inclusă numirea a doi membri – un senator şi un deputat – în Comisia de Evaluare a Activităţii Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi numirea unui membru în Comitetul pentru finanţe publice locale.
Senatorii vor mai dezbate în cursul zilei de de luni proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă 100/2009 pentru abrogarea alin.(8) al art.19 din Ordonanţa Guvernului nr.19/2009 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2009 şi proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei 20/2009 privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009.
Potrivit ordinii de zi, parlamentarii vor discuta, de asemenea, proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei 19/2009 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2009 şi o propunere legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.16 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009, nr. 19/2009.
Un alt punct al ordinii de zi este proiectul de Lege pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2007 precum şi a contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2007.
În cadrul discursul de asumare, Boc a declarat că România are nevoie de bani pentru a finanţa deficitul bugetar, ori România are nevoie de acordul cu FMI şi UE întrucât „nu mai avem BCR de vândut”.
Majorarea taxelor ar fi falimentat peste 50.000 firme
Simulările efectuate de Comisia Naţională de Prognoză relevă că majorarea taxelor în locul reducerii cheltuielilor cu salariile şi pensiile ar fi determinat falimentul a cel puţin 50.000 firme în semestrul II al anului şi o inflaţie de 10%, comparativ cu ţinta actuală de 3,7%, susţine premierul Boc.
În discursul susţinut, luni, în faţa parlamentarilor cu ocazia angajării răspunderii Guvernului asupra proiectelor de legi privind reducerile de pensii şi salarii, premierul a prezentat, prin comparaţie, o serie de date rezultate din simulări efectuate de Comisia Naţională de Prognoză reprezentând efectul unor eventuale majorări de taxe în locul diminuării salariilor şi pensiilor.
Potrivit premierului, simulările Comisiei relevă că o eventuală creştere a TVA şi cotei unice de impozitare ar fi condus la falimentul a cel puţin 50.000 firme în semestrul al doilea al acestui an, ar fi generat o creştere a inflaţiei la 10% (faţă de 3,7% ţintă posibilă urmare a reducerii salariilor şi pensiilor) şi ar fi depreciat „substanţial” cursul euro-leu.
Datele invocate de şeful Guvernului arată că, prin majorarea taxelor, consumul final ar fi scăzut cu 4,4% (faţă de o scădere de 2,6% prin reducerea salariilor şi pensiilor), numărul de şomeri ar fi depăşit 850.000 persoane, faţă de estimarea actuală de 750.000 şomeri, iar cel al angajaţilor pentru care nu sunt achitate impozite ar fi fost suplimentat cu încă 90.000 salariaţi.
Prin majorarea taxelor, scăderea PIB ar fi fost de 2% în 2010 şi de 1,5 în 2011, în condiţiile în care diminuarea salariilor şi pensiilor conduc la o creştere economică zero sau uşor negativă, în acest an, dar cu tendinţe pozitive în 2011.
Volumul investiţiilor străine directe ar fi fost limitat la 2,7 miliarde euro în acest an, prin majorarea taxelor, comparativ cu un volum estimat de 4,5 miliarde euro prin menţinerea actualului sistem fiscal, protejarea mediului de afaceri, a mai spus Boc.
Pentru a vedea textul complet al proiectului de lege privind măsurile necesare restabilirii echilibrului bugetar, click aici
Pentru a vedea textul complet al proiectului de lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, click aici