Luni, 8 mai, coaliția de guvernare s-a reunit pentru o ședință extrem de importantă. Liderii PSD, PNL și UDMR decid cum își vor împărți ministerele la rocada guvernamentală.
În curând va avea loc rocada guvernamentală, iar din acest motiv liderii PSD, PNL și UDMR s-au întâlnit, luni, într-o ședință importantă pentru a decide cum să împartă ministerele.
Sorin Grindeanu rămâne la ministerul Transporturilor
Potrivit unor surse politice, se pare că PSD are de gând să-l păstreze doar pe Sorin Grindeanu în noul Executiv condus de Marcel Ciolacu.
Ceea ce este sigur este că protocolul care a fost semnat în urmă cu un an şi jumătate nu va mai fi respectat. Protocolul semnat atunci prevedea ca o parte dintre ministerele importante, deținute în momentul de față de social-democrați, să fie trecute la liberali și invers.
De exemplu, Ministerul Transporturilor și Ministerul de Finanțe, care în prezent sunt sub tutela PSD, ar fi trebuit să treacă la PNL, dar dacă Sorin Grindeanu va rămâne în continuare în frunte la Transporturi, acest protocol clar nu va fi schimbat.
De asemenea, PNL va rămâne cu Ministerul Justiției, care ar fi trebuit să treacă la PSD. Conform surselor din coaliție, PSD și PNL ar urma să primească fiecare câte două ministere avizatoare.
Cum se vor împărți ministerele?
Până acum se pare că liberalii vor avea Finanțele și Justiția, iar social-democrații, Transporturile.
În același timp, liberalii ar putea să îl păstreze pe Marcel Boloș la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.De la PSD ar putea să nu mai fie ministru Florin Spătaru (Economie) și nici Petre Daea și Marius Budăi.
În plus, ar exista posibilitatea ca în Guvern să intre și fostul premier Mihai Tudose, care ar putea renunța la mandatul de europarlamentar. Și PNL pregătește schimbarea unor miniștri, printre care se numără ministrul Turismului și Mediului de Afaceri, Daniel Cadariu, precum și înlocuirea lui Sebastian Burduja de la Digitalizare, care ar putea prelua portofoliul Finanțelor.
„În acest moment, continuăm să acordăm atenţia maximă a ceea ce avem de făcut pentru guvernare. Sigur, ne-am angajat şi cred că va fi pentru prima dată când în ţara noastră se va respecta o înţelegere politică şi la sfârşitul lunii se va produce rocada la conducerea Guvernului.
Elementele care ţin de detaliu sunt înscrise în protocol. Dacă vor apărea alte solicitări, atunci ele trebuie negociate şi analizate, astfel încât să vedem care va fi rezultatul final al acestor negocieri”, a afirmat, săptămâna trecută, Nicolae Ciucă.