Surse din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi ne-au declarat că s-a primit o avertizare cod galben de ninsori și ger pentru județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu. „Peste 90% din contractele de deszăpezire au fost încheiate. Mâine dimineață, (n.red. Duminică), are loc la Guvern o ședință pentru a prezenta situația contractelor de deszăpezire și stocul materialelor antiderapante. Avem 2.600 de utilaje pregătite, peste 160.000 tone de sare în toate bazele de întreţinere, 112.000 tone de nisip, peste 800 tone de motorină şi peste 1.000 tone de clorură de calciu. Oamenii sunt pregătiți să intervină cu utilajele din bazele de deszăpezire”, au declarat pentru Capital.ro surse din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbată, o avertizare cod galben de ninsori și ger valabilă de duminică, 3 ianuarie, de la ora 14:00, până luni, 4 ianuarie, la ora 12:00, în zece județe din sudul și sud-vestul țării. Avertizarea meteo vizează ninsori, intensificări ale vântului și temperaturi scăzute.
În intervalul menţionat, ninsorile se vor extinde dinspre sud-vestul extrem al ţării şi vor cuprinde treptat regiunile sudice, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de aproximativ 10 cm. În Oltenia şi vestul Munteniei vântul va avea intensificări temporare, atingând la rafală 50…55 km/h, iar în sudul Banatului 60…70 km/h, viscolind zăpada. Vremea se va menţine geroasă în majoritatea regiunilor, iar în estul Transilvaniei şi în nordul şi centrul Moldovei, temperatura aerului va coborî local sub -15 grade.
De asemenea, in sudul Dobrogei, precum şi în estul şi centrul Munteniei, inclusiv municipiul Bucureşti, va ninge slab, îndeosebi în noaptea de duminică spre luni (3/4 ianuarie), iar vântul va sufla cu 40…45 km/h, mai precizeaza meteorologii.
Ședință la Guvern privind stadiul pregătirilor pentru deszăpezire
2 ianuarie 2016, 18:18
Ultima modificare în 2 ianuarie 2016, 18:36
Guvernul a cerut Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România o situație privind programul de deszăpezire din sudul Banatului, Oltenia și vestul Munteniei.
Etichete: cnadnr,
cod galben,
deszapezire,
guvern
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Pensiile se măresc cu 5%
- Ponderea funcţiilor de conducere în cadrul ASF scade din ianuarie la 12%
- Jurnaliștii americani recomandă Delta Dunării și castelul Bran
- Merkel: ”Imigranții oferă avantaje economiei. Germania trebuie să tragă învățăminte din erorile trecutului”
- ASF reduce unele taxe şi cote aplicate fondurilor de pensii şi asigurătorilor, de la 1 ianuarie
- FOTO. Cel mai bătrân copac din lume are 9.500 de ani. Vezi unde se află
- Cele mai aşteptate jocuri video ale anului 2016
- Cum vor fi impozitate proprietăţile românilor în 2016
- PRIMA ZI din anul 2016 vine cu ieftiniri. Benzina și motorina costă cu 16-19 bani mai puțin
- CFR: Biletele de tren se ieftinesc cu 4% de la 1 ianuarie