Potrivit unui comunicat al ANAF, Ialomiţianu a declarat că ”scopul ANAF şi al instituţiilor subordonate este unul singur: încasarea de bani la bugetul de stat. Sarcina fiecărei instituţii subordonate este de a recupera creanţele statului, iar rezultatele obţinute în combaterea evaziunii şi fraudei fiscale să se concretizeze în încasări la bugetul general consolida”.
Ministrul le-a cerut angajaţilor ca până la sfârşitul acestui an trebuie să crească încasările la 32 % din PIB.
La rândul său, preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, a subliniat, potrivit comunicatului, importanţa încasării de sume la bugetul de stat şi a dispus o analiză a eficienţei administraţiilor fiscale din teritoriu având în vedere costul colectării (lei cheltuiţi de la bugetul de stat pentru un milion de lei încasaţi) astfel încât, în cel mai scurt timp, să se desfiinţeze sau se comaseze acele administraţiile ineficiente sau care sunt foarte apropiate geografic.
Şedinţă mobilizatoare la Fisc cu îndemnul: aduceţi cât mai mulţi bani la buget!
17 noiembrie 2010, 14:18
Ultima modificare în 17 noiembrie 2010, 16:18
Ministrul finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a transmis miercuri într-o şedinţă a conducerii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) că toate acţiunile instituţiei şi angajaţilor trebuie să aibă un singur scop: mai mulţi bani la buget.
Etichete: fisc
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook