UPDATE: Şedinţa de sâmbătă a fost suspendată și ea, deoarece mai mulţi deputaţi şi senatori au lipsit şi nu a fost îndeplinită condiţia privind cvorumul. Reprezentanţii USR PLUS şi AUR caută acum noi soluţii astfel încât o nouă şedinţă să fie convocată în următoarele ore. Alte surse din Parlament spun că următoarea şedinţă va avea loc luni.
Știre inițială:
Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Parlamentului, convocată online pentru moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR, a fost suspendată, vineri, din lipsa cvorumului. Birourile permanente ale celor două Camere se vor reuni, cel mai probabil, sâmbătă, la ora 11,00.
Moţiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!”, semnată de 122 de parlamentari, a fost depusă vineri la Senat şi Camera Deputaţilor.
Potrivit regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, moţiunea de cenzură, care poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă.
Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Data şi locul şedinţei comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc
USR PLUS nu va susţine un guvern minoritar PNL
Dacian Cioloş a spus că, dacă trece moţiunea în Parlament, USR PLUS va încerca reconstruirea coaliţiei.
„Dacă trece moţiunea, vom încerca împreună cu PNL şi cu UDMR să găsim o altă formulă de premier cu care să reconstruim coaliţia. Preşedintele Klaus Iohannis este cel care face propunerea de premier, dar dacă intenţia celor trei partide este să propună, exact cum am făcut. Nu e obligat în niciun fel dar cred că şi interesul domnului preşedinte e să aibă un guvern care să lucreze la reforme. Nu asta ne dorim?”, a explicat Cioloş, la Digi 24.
„Rămâne minoritar, dacă va găsi susţinere în Parlament, pentru că oricum va trebui să vină să ceară încrederea Parlamentului peste maximum 45 de zile. Se va schimba structura Guvernului, pentru că va trebui să vină cu propuneri de miniştri pentru portofoliile rămase neocupate, dar nu va avea susţinerea USR PLUS.
Noi nu vom susţine un guvern minoritar PNL, pentru că dacă nici cu noi acolo nu am avut convingerea că putem face reforme, cu atât mai puţin, când am văzut cum acţionează premierul Cîţu când are mână liberă sau când îşi ia mână liberă, nu vedem de ce să susţinem un guvern minoritar. Dar noi suntem dispuşi să discutăm o colaborare în continuare cu PNL şi UDMR, pentru că nu vedem altă posibilitate pentru USR PLUS de colaborare pentru formarea unui guvern decât cu PNL şi UDMR. Suntem deschişi pentru această situaţie, dar cu un premier cu care să putem lucra”, a afirmat Cioloş.
USR PLUS nu intenţiona să iasă de la guvernare
„Vă spun: nu. Am tot văzut pe tot felul de surse că eu sau altcineva vrem să ieşim de la guvernare. Nu. Am avut mai multe discuţii cu premierul Cîţu să găsim soluţii, să ne înţelegem, să explicăm fiecare celuilalt priorităţile din programul de guvernare, să găsim formule. Nu aş fi făcut lucrul acesta dacă am fi vrut să ieşim de la guvernare. Nu aveam motiv să ieşim cu orice preţ de la guvernare, pentru că noi voiam să facem reforme”, a adăugat Cioloş.
Acesta a mai spus că nu l-a văzut pe premierul Cîţu „să se bată pentru depolitizare, pentru reforme”, dar l-a văzut că „se bate până la capăt, până să dea afară un ministru ca să aibă un aviz, ca să treacă un proiect de 50 de miliarde de lei, în condiţiile în care se plânge că nu sunt bani la rectificare pentru proiecte”.
Sursă foto: INQUAM Photos, Ilona Andrei