Premieră în Parlamentul României. Vom avea parte de ședinte online în care se va întocmi raportul pe solicitarea privind starea de urgență.
Decretul preşedintelui Klaus Iohannis privind starea de urgenţă intră marţi în discuţia comisiilor parlamentare de specialitate.
Premieră în Parlament
Potrivit programului afişat pe site-ul Camerei Deputaţilor, marţi sunt prevăzute şedinţe comune – online ale comisiilor permanente de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului (Comisiile juridice, pentru apărare şi pentru sănătate, ale celor două Camere ale Parlamentului – raport comun; Comisiile pentru buget şi pentru drepturile omului ale celor două Camere ale Parlamentului – avize comune) pentru a examina solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la încuviinţarea stării de urgenţă pe teritoriul României, instituită prin Decretul nr. 195/2020, publicat în Monitorul Oficial.
Miercuri, conform programului, ar urma să aibă loc o şedinţă de testare a exercitării votului online, iar în cursul zilei de joi se va desfăşura şedinţa comună online a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru analiza decretului emis de şeful statului.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Decretul are două anexe: Anexa 1 – ”Măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă” şi Anexa 2 – ”Măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală”, conform Agerpres.