Consiliul de Administraţie al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor(PAID) a aprobat numirea în funcţia de director general a Aureliei Cristea. Radu Mircea Popescu, unul dintre iniţiatorii proiectului privind asigurarea obligatorie va ocupa funcţia de director adjunct
Începând de astăzi, PAID are o nouă conducere executivă. Directorul general, Aurelia Cristea, are o experienţă de peste 15 ani în domeniul asigurărilor, inclusiv în activitatea de reglementare şi supraveghere a pieţei de profil din România, în perioada 2006-2010 fiind membru în cadrul Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
“Obiectivul managementului este acela de a face demersurile necesare în raport cu autorităţile centrale şi locale, astfel încât legea să fie respectată, prin creşterea gradului de protecţie a populaţiei împotriva dezastrelor naturale, degrevând bugetul statului de cheltuieli suplimentare. În acelaşi timp, vom continua educarea în privinţa formelor de asigurare care îi protejează pe români în faţa dezastrelor.”, declară Cristea într-un comunicat.
PAID este o societate care are 13 acţionari companii de asigurări şi care administrează emiterea de poliţe obligatorii împotriva dezastrelor. Poliţele emise de companiile membre sub sigla PAID costă 10 euro pe an pentru locuinţele din chirpici şi 20 de euro pe an pentru cele din materiale moderne. Despăgubirile maxime sunt de 10.000, respectiv, 20.000 de euro.
Riscurile asigurate prin poliţa PAD sunt cele de cutremur, de inundaţii şi de alunecări de teren. În acest moment, preşedinte al Consiliului de Administraţie al PAID este Alexander Adamescu, care este şi preşedinte al Astra Asigurări.