Premierul Emil Boc a decis ca Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) să fie condusă de către Aurel Popa, membru PDL, şeful Guvernului semnând deja decizia de numire a acestuia în funcţia de preşedinte AVAS.
Potrivit unor surse oficiale citate de Mediafax, în funcţia de vicepreşedinte AVAS a fost numit un alt membru PDL, Daniel Florea, fostul preşedinte al Curţii de Arbitraj pentru Fotbal implicat în deciziile luate în cazul „Valiza”.
În vara anului trecut, Comitetul Executiv al FRF a decis ca mai mulţi membri ai Curţii de Arbitraj pentru Fotbal, printre care şi Daniel Florea, să fie revocaţi din cauza neregulilor constatate de Comisia de analiză a legalităţii hotărârilor pronunţate de organismele jurisdicţionale ale FRF în cazul „valiza”.
În 7 mai 2008, în ziua etapei a XXXIV-a, ultima a Ligii I, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a reţinut, la Cluj-Napoca, cinci persoane care aveau asupra lor 1,7 milioane de euro, bani de la Gigi Becali, care se presupune că urmau să ajungă la jucătorii Universităţii Cluj dacă aceştia ar fi obţinut cel puţin un egal în meciul cu concitadina CFR şi Steaua ar fi devenit campioană.
DNA a anunţat ulterior că Gigi Becali, Teia Sponte, preşedintele Universităţii Cluj, Anton Doboş, şi o cunoştinţă a acestuia, Traian Bendorfean, sunt urmăriţi penal pentru fapte de corupţie.
La sfârşitul săptămânii trecute, premierul Emil Boc a demis întreaga conducere a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi a decis ca atribuţiile de preşedinte al instituţiei să fie exercitate de către Mircea Ioan Pavelescu, vicepreşedinte al AVAS şi al PDL.
Printr-o serie de decizii, şeful Guvernului a decis ca Mircea Ursache (preşedinte), Andi Petrişor Gaiu, Ion Mînzînă şi Bogdan Cristian Georgescu (vicepreşedinţi) să fie eliberaţi din funcţie, iar vicepreşedintele Mircea Ioan Pavelescu, care este şi vicepreşedinte PDL, să exercite atribuţiile de preşedinte al instituţiei.