Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde a asigurat, miercuri, 8 martie, că va face „tot ceea ce trebuie” pentru a restaura stabilitatea preţurilor, în contextul unui colocviu organizat la Geneva de Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), relatează agenția de presă AFP.
Majorările de dobândă ale BCE vor continua şi dincolo de luna martie, pentru a controla inflaţia
„Vom restaura stabilitatea preţurilor şi vom face tot ceea ce trebuie”, a promis Christine Lagarde, făcând referire la inflaţia înaltă care afectează majoritatea statelor din zona euro şi pe care instituţia de la Frankfurt, condusă de Lagarde, are misiunea de a o combate.
În discursul său, Christine Lagarde a vorbit şi despre faptul că „primele victime ale unei inflaţii ridicate sunt cei defavorizaţi, cei vulnerabili, cei mai slab plătiţi, sunt femeile”.
Săptămâna trecută, șefa Băncii Centrale Europene a sugerat că majorările de dobândă ale BCE vor continua şi dincolo de luna martie, pentru a controla inflaţia.
„În calitate de preşedinte al BCE, munca mea este mai degrabă limitată dar de o importanţă capitală şi aceasta este stabilitatea preţurilor, adică lupta împotriva inflaţiei generate de criza energetică, provocată de războiul teribil din Ucraina”, a subliniat Christine Lagarde la colocviul la care a participat şi directorul general al OMC, Ngozi Okonjo-Iweala, organizat în contextul Zilei internaţionale a drepturilor femeilor.
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut în luna februarie
De asemenea, BCE a majorat deja costul creditului cu trei puncte procentuale, începând din luna iulie a anului 2022, şi anticipat a promis practic o nouă majorare cu 50 de puncte de bază la reuniunea Consiliului guvernatorilor din 16 martie. Este vorba de o majorare fără precedent a costului creditului de la înfiinţarea BCE, aceasta fiind justificată în condiţiile în care rata inflaţiei este de patru ori mai mare decât ţinta BCE, respectiv o creştere a preţurilor de 2% pe termen mediu.
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut în luna februarie, menținând ritmul de descreștere pentru a patra lună consecutiv, până la 8,5%, de la 8,6% în luna ianuarie, au arătat datele Eurostat, însă inflaţia de bază în zona euro a atins luna trecută un nivel record de 5,6%, iar unii decidenţi au temeri că această majorare are legătură cu creşterea salariilor în sectorul serviciilor, ceea ce va face tendinţa generală de creştere a preţurilor şi mai durabilă şi mai dificil de încetinit.