Șefa secției ATI de la Spitalul Pantelimon, audiată. Florina Pompilian a refuzat să facă declarații

florina pompilian spitalul pantelimon

SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin

Șefa secției ATI de la Spitalul Pantelimon, Florina Pompilian, a fost audiată marți la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei. Audierile au avut loc în contextul anchetei celor două doctorițe de la aceeași secție, Maria Miron și Mirela Păiuș, arestate preventiv pentru 30 de zile.

Șefa secției ATI de la Spitalul Pantelimon, audiată timp de șase ore

Florina Pompilian, șefa Secției de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul Pantelimon, a fost audiată marți, timp de aproape șase ore, la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei.

Audierea a avut loc în contextul anchetei în care două doctorițe de la aceeași secție au fost arestate preventiv sub acuzația că ar fi provocat intenționat decesul unui pacient prin scăderea dozei de noradrenalină, un medicament esențial pentru menținerea tensiunii arteriale.

La intrarea și ieșirea din sediul Poliției, Florina Pompilian a refuzat să facă declarații în fața jurnaliștilor. Totuși, săptămâna trecută, ea a pus la îndoială ancheta demarată de procurori și a exprimat sprijin pentru cele două doctorițe arestate, Maria Miron și Mirela Păiuș.

De menționat că cele două doctorițe au contestat decizia de arestare preventivă, urmând ca procesul să aibă loc pe 20 august la Curtea de Apel București. Ele cer să fie cercetate în libertate, susținându-și nevinovăția.

Ce acuzații aduc procurorii în acest caz?

Pe 8 august 2024, doctorițele Maria Miron și Mirela Păiuș de la Spitalul Pantelimon au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. Acestea sunt acuzate de omor calificat, cu premeditare, asupra unui pacient internat la terapie intensivă.

Procurorii afirmă că, în lunile martie și aprilie, cele două doctorițe au scăzut intenționat doza de noradrenalină administrată pacientului, ceea ce a dus la decesul acestuia prin stop cardio-respirator.

„Având ca scop provocarea decesului unor pacienţi care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menţinerea în viaţă, acestea au conceput şi pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanţă esenţială în terapie intensivă, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale), cu consecinţa scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator.

În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16,45, cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15 ml/h, la valoarea de 1 ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie”, spun anchetatorii.

De asemenea, pe 4 aprilie 2024, la ora 13,17, cele două doctoriţe, „profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (acelaşi pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1 ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15,00”.

Ancheta a fost inițiată în urma unui denunț formulat de Camelia Stămătoiu, director de îngrijiri la Spitalul Pantelimon. Potrivit acesteia, în perioada 4-6 aprilie, aproximativ 20 de pacienți ar fi murit în secția ATI din cauza reducerii drastice a dozei de noradrenalină, o substanță vitală pentru pacienții aflați în stare critică.