Nicolae Dănilă, fostul preşedinte al Băncii Comerciale Române, are o avere de peste 25 de milioane de euro, potrivit declaraţiei de avere depuse la numirea în consiliul de administraţie al BNR.
Acţiunile primite la BCR, convertite în titluri Erste, l-au îmbogăţit pe Nicolae Dănilă. În prezent, el deţine titluri la acţionarul majoritar al celei mai mari bănci româneşti în valoare de 5.136.000 de euro, potrivit declaraţiei de avere. Ca în toate privatizările, salariaţilor de la BCR li s-a împărţit 8% din capitalul social al băncii. La sfârşitul lui 2006, Erste s-a oferit fie să răscumpere titlurile de la salariaţi – la un preţ de 6,5 euro pe acţiune, fie să le ofere o acţiune Erste la fiecare şase titluri BCR. Acţiunile au fost vândute către salariaţi în 2004, la un preţ de 10.305 lei / acţiune în 2004 (0,25 euro). Rezultă un câştig de 26.000% în nici 3 ani.
Dănilă, care a rămas la conducerea BCR aproape 2 ani după preluarea de către Erste nu a vrut să divulge niciodată numărul de acţiuni pe care-l deţine. La scurt timp după privatizarea băncii, a fost subiectul unor armagedoane, pornite probabil de salariaţi, în care i se reproşa că şi-ar fi însuşit un număr prea mare de titluri, în special după redistribuirea acţiunilor necumpărate din prima de salariaţi.
Şi prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu a obţinut acţiuni la BCR datorită funcţiei – de preşedinte al Consiliului de Supraveghere – pe care a deţinut-o din aprilie şi până în noiembrie 2004. I-au fost repartizate un număr de aproape 80.000 de acţiuni, pe care ar fi putut obţine aproape 520.000 de euro dacă le-ar fi valorificat la oferta Erste. Le-a converit însă în titluri ale băncii austriece (13.207) pe care le-a vândut în martie 2009, la o treime din valoarea afertentă ofertei pentru salariaţi.
Conturi bancare şi case
Pe lângă acţiuni, Nicolae Dănilă are o avere demnă de Top 300, plasată în imobiliare şi conturi bancare. Are în proprietate nu mai puţin de nouă case. Cele mai valoaroase sunt o casă cu amprenta la sol de 270 de metri pătraţi, la Snagov, construită pe un teren de 10.000 de metri pătraţi, un imobil cu amprenta la sol de 143 de metri pătraţi, din Bucureşti, şi un apartament de 182 de metri pătraţi, în Bucureşti, achiziţionat anul trecut. Dănilă mai deţine, de asemenea, un apartament de vacanţă la Năvădari şi o casă în Sinaia.
Dănilă are nouă depozite bancare în care are plasate peste 14 milioane de euro. Într-unul din depozite are 8,7 milioane de euro, iar în altul 14,1 milioane de lei (echivalentul a 3,3 milioane de euro).