"Aceste cifre arată creşterea incredibilă a remuneraţiilor liderilor de companii comparativ cu majoritatea lucrătorilor britanici, în ultimele trei decenii', a subliniat asociaţia. Astfel, în 1998, decalajul dintre remuneraţiile celor două categorii era de 'numai' 1 la 47, notează High Pay Centre. Pentru a ajunge la acest rezultat, asociaţia a comparat, în cazul fiecărei companii cotate în indicele FTSE-100, remuneraţia totală declarată de directorul general, incluzând şi elemente variabile, cu salariul mediu al angajaţilor respectivelor societăţi.
De exemplu, directorul general al grupului de alimentaţie publică Compass, Richard Cousins, a câştigat în 2013 circa 5,5 milioane de lire (6,85 milioane de euro), de 418 ori salariul mediu al unui angajat al grupului. Directorul marelui producător de bere SABMiller, Alan Clark, a încasat 6,5 milioane de lire (8,1 milioane de euro), de 360 de ori salariul mediu al unui angajat din subordinea sa.
'Statisticile oficiale arată că salariile lucrătorilor obişnuiţi scad, dar nu toată lumea suferă', a punctat Deborah Hargreaves, directoarea asociaţiei care a realizat raportul.
În iunie, salariile britanicilor, fără a lua în calcul bonusurile, au crescut cu 0,6% pe bază anuală, cu mult mai puţin decât inflaţia (1,9% în iunie), ceea ce a determinat o scădere a puterii de cumpărare a oamenilor obişnuiţi.
'Când patronii câştigă de sute de ori mai mult decât mâna de lucru, se generează un profund sentiment de nedreptate', a adăugat Deborah Heargraves, făcând apel la guvernul britanic să 'ia măsuri radicale pentru a construi o economie justă, în care oamenii obişnuiţi pot să creadă'.AGERPRES
Şefii companiilor britanice câştigă de 131 de ori mai mult decât angajaţii lor
19 august 2014, 16:10
Ultima modificare în 19 august 2014, 16:13
Şefii companiilor cotate în indicele-vedetă al Bursei de la Londra câştigă în medie de 131 de ori mai mult decât angajaţii lor, relevă un studiu realizat de asociaţia High Pay Centre, care analizează diferenţele de salarii, informează marţi AFP.
Etichete:
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Companiile europene au plătit dividende de 153 miliarde dolari în trimestrul II
- Remus Borza preia afacerile celui mai bogat om din Sibiu
- Lemet a vândut mobilă de peste 51 mil. euro în 2013
- Agricola şi-a crescut capacitatea de producţie a salamurilor crud-uscate, în urma unei investiţii de 1,7 mil. euro
- Profitul Transgaz a crescut de aproape 2,2 ori în primul semestru
- Scoala de Vara de Comert Electronic: 5 zile de cursuri la munte pentru detinatorii de magazine online care vor sa isi creasca vanzarile!
- Povestea româncei care instruieşte angajaţii de la Intel
- Teraplast a încheiat primul semestru cu un profit net de 1,53 milioane lei
- InterAgro reporneşte producţia la combinatele chimice de la Turnu Măgurele şi Slobozia
- Pierderile Rompetrol Rafinare au scăzut cu 40% în primul semestru