Reducerea cu 25% va fi aplicată la remuneraţia din primul trimestru, iar în cazul în care criza continuă se va aplica şi în trimestrul doi, au precizat sursele, potrivit agerpres.ro

Renault, unde statul deţine o participaţie de 15%, propusese anterior pentru 2019 dividende de 1,1 euro pe acţiune, faţă de 3,55 euro per per titlu pentru 2018. Adunarea Generală a Acţionarilor, amânată din cauza epidemiei, ar putea avea loc în mai sau în iunie, pentru a vota în legătură cu dividendele.

Reducerea dividentelor

Câteva companii auto, cum ar fi Michelin şi Ford, au decis deja să reducă sau să suspende dividendele pe 2019, pentru prezervarea numerarului.

Guvernul francez va cere companiilor la care statul este acţionar să nu plătească dividende pentru 2019, a declarat luna trecută ministrul Muncii, Muriel Penicaud. Această declaraţie creşte presiunile pentru ca toate firmele franceze să renunţe la plata dividendelor în contextul crizei coronavirusului.

Grupul Renault a înregistrat în 2019 o pierdere netă de 141 milioane de euro (faţă de un profit de 3,3 miliarde de euro în 2018), în timp ce vânzările totale au scăzut cu 3,4% în ritm anual, până la 3,753 milioane vehicule.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Groupe Renault România a anunţat, joi, că la uzinele Dacia de la Mioveni se va relua progresiv producţia începând din 21 aprilie, urmând ca din 4 mai să revină la activitatea normală.