Directorul general al A&D Pharma, Robert Popescu, va prelua şi funcţia de director operaţional al Sensiblu, după ce contractul şefului acestei divizii, Claudiu Opran, s-a încheiat, se arată într-un anunţ al companiei farmaceutice publicat pe site-ul bursei din Londra. Popescu va fi sprijinit în activitate de Claudiu Grosu, care a fost promovat în funcţia de director comercial al Sensiblu după ce a lucrat în cadrul grupului în ultimii 14 ani. "Suntem încântaţi să îl prom
Directorul general al A&D Pharma, Robert Popescu, va prelua şi funcţia de director operaţional al Sensiblu, după ce contractul şefului acestei divizii, Claudiu Opran, s-a încheiat, se arată într-un anunţ al companiei farmaceutice publicat pe site-ul bursei din Londra.
Popescu va fi sprijinit în activitate de Claudiu Grosu, care a fost promovat în funcţia de director comercial al Sensiblu după ce a lucrat în cadrul grupului în ultimii 14 ani.
„Suntem încântaţi să îl promovăm pe Claudiu Grosu în această funcţie important. Îi mulţumim lui Claudiu Opra pentru contribuţia sa la Sensiblu”, a declarat Popescu.
Claudiu Opran a fost numit director al Sensiblu în iunie 2005.
A&D Pharma este o companie de tip holding, înregistrată în Olanda, care deţine cea mai mare parte a activităţilor în România. Principalele divizii ale grupului sunt Mediplus (distribuţie), lanţul de farmacii Sensiblu şi compania A&D Pharma Marketing&Sales.
Acţionarul principal al A&D Pharma, cu o participaţie de 59%, este compania Sograno, înregistrată în Olanda, deţinută de Michel Eid, Ludovic Robert, Roger Akoury şi Walid Abboud, 34% din titluri sunt tranzacţionate pe piaţa de capital, iar restul de 7% din acţiuni este împărţit între actuali şi foşti directori executivi ai grupului.
Afacerile A&D Pharma au crescut în primele nouă luni cu 12% faţă de perioada similară de anul trecut, la 1,542 miliarde lei, dar calculate în euro au scăzut cu 3%, la 376,9 milioane euro, din cauza variaţiei cursului valutar.