Protestul, intitulat Marşul Demnităţii, este susţinut de finanţiştii din toată ţara, care pe perioada acţiunii desfăşurate în Bucureşti vor întrerupe lucrul cu publicul şi vor protesta în faţa administraţiilor judeţene ale finanţelor publice.
'Acest caz tipic de preluare a unei instituţii prin teroare, intimidare şi abuz, în interesul unui grup, a fost adus la cunoştinţa preşedintelui României, Seviciului Român de Informaţii, primului ministru interimar şi primului ministru desemnat, urmând ca la finalizarea documentelor de către avocaţii organizaţiei să înaintăm organelor de cercetare penală plângerea penală pentru abuz în serviciu', se arată într-un comunicat al SED LEX.
Sindicaliştii îl acuză pe şeful ANAF de 'acţiuni de represiune şi pedepsire ale angajaţilor' pentru participarea la o acţiune de protest în data de 3 noiembrie.
'Insistăm însă asupra faptului că acţiunile de represiune ale preşedintelui ANAF nu au ca scop doar pedepsirea angajaţilor pentru participarea la o acţiune de protest, miza este una mult mai periculoasă pentru viitor, pentru că preşedintele ANAF doreşte să fie clar pentru toată lumea că nu este dispus să piardă sub nicio formă controlul asupra instituţiei, chiar cu preţul încălcării prevederilor legale. Dacă ajungem să acceptăm pur şi simplu dispoziţia unui şef, dată fără respectarea prevederile legale, acest lucru va avea consecinţe negative, nu numai pentru cariera funcţionarilor publici, dar în special pentru modul în care va funcţiona instituţia în raport cu orice altă persoană fizică şi juridică, activitatea rămânând la bunul plac a celor care ocupă vremelnic funcţii de conducere în instituţiile statului.', se arată în comunicatul Alianţei sindicale.
Preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, i-a demis din funcţie în data de 9 noiembrie pe şefii Direcţiilor de Finanţe din Timişoara şi Iaşi pentru că aceştia nu au solicitat desemnarea unui membru din cadrul Direcţiei de Integritate pentru a face parte din comisiile de examinare care vor superviza examenele de promovare.
Şeful ANAF a decis să extindă regula instituită deja pentru toate examenele din cadrul Direcţiei de Antifraudă Fiscală şi în cadrul altor tipuri de examene, respectiv aceea de a asigura prezenţa unui inspector al Direcţiei de Integritate în cadrul comisiilor de examinare. În acest sens, în 4 noiembrie, a fost trimisă o circulară potrivit căreia examenul de promovare se va organiza centralizat, la nivelul regiunii, şi se va constitui o singură comisie de concurs/examen şi o singură comisie de soluţionare a contestaţiilor, urmând ca, din componenţa fiecăreia, să facă parte şi un funcţionar public din cadrul Direcţiei Generale de Integritate (DGI).
'Există persoane care cred că sprijinul politic sau manipularea sindicatelor sunt lucruri mai importante decât procesul de reformă a ANAF. Măsura dispusă astăzi reprezintă un mesaj foarte clar că nu este deloc aşa', a declarat Gelu Ştefan Diaconu.
Potrivit ANAF, atât ANFP (Agenţia Naţională de Funcţionarilor Publici – n.r.) cât şi reprezentanţii SED LEX au contestat această măsură, precizând că desemnarea unui inspector de la DGI nu se poate realiza decât la solicitarea direcţiilor regionale.
Declarația președintelui ANAF, Gelu Ștefan Diaconu, în legătură cu protestele organizate de liderul sindical Vasile Marica
"Vasile Marica, veriga de legătură dintre grupurile de interese locale și câțiva locotenenți personali ai acestuia speriați de gândul că nu-și mai pot negocia funcțiile prin cârciumi, crede că mai poate manipula opinia publică cu un protest împotriva modernizării ANAF.
Este sub demnitatea mea să vorbesc cu un astfel de personaj, cu care nu voi negocia niciodată nimic, însă am datoria de a explica opiniei publice și angajaților onești din ANAF următoarele lucruri:
1. Prezența unui inspector de integritate la examenele de promovare reprezintă doar extinderea unei practici folosite deja la supravegherea examenelor de la Antifraudă și oferă garanția că promovările nu mai sunt la cheremul lui Vasile Marica și al găștii acestuia, preocupați doar să profite de pe urma unor funcții publice.
2. Potrivit prevederilor legale, examenele sunt organizate de angajator, respectiv de direcțiile regionale, acestea având personalitate juridică. Este adevărat că interzicerea organizării examenelor la nivel local, sub supravegherea frățiilor patronate de Vasile Marica, nu poate fi privită cu ochi buni de acest personaj care de 20 de ani paraziteaza sistemul vamal și fiscal, însă a venit momentul să înțeleagă până și el că nu mai poate trăi la nesfârșit din șpăgi într-o Românie aflată în plină schimbare de paradigmă.
3. În esență, acest personaj nociv pentru tot ce înseamnă reforma administrației, un profitor al mișcărilor sindicale oneste, protestează împotriva eliminării nepotismelor și împotriva oferirii unei oportunități reale de promovare angajaților ANAF merituoși, pentru a rămâne în continuare conectat la robinetul banilor murdari.
Am deplină încredere în faptul că oamenii de bună credință care muncesc zilnic și contribuie din plin la procesul de reformare a ANAF (realizat în principal în interesul contribuabililor și secundar în favoarea salariaților) nu vor cădea în capcana manipulării intinsa de un personaj lipsit de substanță profesională, morală și umană, cățărat fără scrupule pe scara parvenirii sociale.
În ce privește solicitarea demisiei mele din partea unui mafiot îmbrăcat în haina sindicalistului preocupat de soarta adevăraților funcționari, am un singur lucru de spus: afirm public că aceasta este la dispoziția noului prim-ministru la orice oră din zi și din noapte, așa cum a fost dintotdeauna.
Într-o țară civilizată, membră a Uniunii Europene, un parazit al sistemului nu va putea destabiliza niciodată o instituție fundamentală a statului român." – Gelu Ștefan Diaconu, președinte ANAF