Șeful ANAF, despre modificările la Codul Fiscal: Trebuie să creştem încasările cu 0,5 puncte procentuale

sursa:dreamstime

Preşedintele ANAF a vorbit despre modificările la Codul Fiscal care sunt discutate în interiorul coaliției de guvernare. El a vorbit și despre ajustările pe TVA, dar și despre creșterea încasărilor.

Noi detalii despre modificările la Codul Fiscal pe care Guvernul le pregătește. Într-un interviu acordat la emisiunea Talk News de la Profit News TV, președintele ANAF a vorbit despre toate aceste modificări, dar și despre impactul lor.

Lucian Heiuș susține că a participat la discuțiile privind modificarea Codului Fiscal, una dintre ele fiind creșterea accizei la tutun, care a fost acceptată și de către industrie. Totodată, el a precizat că s-a discutat și cu producătorii despre un calendar de creștere al accizelor.

”Am participat la discuţiile care au fost pentru creşterea accizei la tutun şi a fost o creştere acceptată de către industrie, s-a negociat cu producătorii un calendar de creştere a accizelor, nu a fost ceva impus. Ea trebuia să intre în vigoare de la 1 iulie, nu cred că se mai poate pentru că nu a intrat actul normativ”, a precizat şeful ANAF, pentru sursa citată.

Cele mai importante modificări la Codul Fiscal

În același timp, Lucian Heiuș a mai subliniat faptul că ”nu neapărat se vor întâmpla nişte creşteri spectaculoase de taxe”. Pe de altă parte, el a adăugat faptul că România trebuie să atingă niște jaloane prin PNRR, iar acest lucru trebuie să se întâmple într-un timp limitat.

Totodată, o altă prioritate privind modificările la Codul Fiscal o reprezintă încasările, care trebuie crescute cu 0,5 puncte procentuale.

„Prin modificări fiscale trebuie să creştem încasările cu 0,5 puncte procentuale. Din ceea, ce au declarat preşedinţii partidelor care formează coaliţia, aceste modificări, ajustări le-aş numi eu, sunt undeva la 11 sau 12 miliarde de lei, aproape 1% din PIB, cam aici este ţinta pe care se va merge”, a mai adăugat Lucian Heiuș.

România are cote reduse la TVA

Referitor la ajustările pe TVA, șeful ANAF susține că au apărut mai multe exemple, însă realitatea este că România are cote reduse la TVA. El a dat exemplu TVA la pâinea din supermarket spre deosebire de cea din restaurant.

„Era absurd, dacă cumpăr pâine de la supermarket TVA-ul era 9%, dacă mă duc la restaurant sau fast- food cumpăr o felie de pâine, este cu 5%. Este normal să le duci la 9%, cred că este un lucru de bun simţ. Avem cote reduse la TVA, 9% la proteze medicale, 9% la medicamente. De ce să am la sucuri carbogazoase?”, a mai explicat el.