Acesta a răspuns astfel unei întrebări referitoare la controlul inspectorilor antifraudă la redacţia Rise Project. 

"ANAF nu este o instituţie politică şi nu îşi face calendarul de acţiuni de control în funcţie de declaraţiile anumitor politicieni sau de calendarul acestora. Noi avem un calendar şi o strategie clară care nu are în vedere astfel de lucruri. Aseară (joi n.r.) am dat un comunicat de presă în acest sens şi mai multe amănunte nu pot să va dau în momentul de faţă. La nivelul Direcţiei Antifraudă pe luna iulie sunt 4.000 de controale programate, probabil că Rise Project a fost în unul dintre acestea. În momentul în care verificarea se va finaliza, probabil vom lua măsurile legale în funcţie de constatările care sunt acolo", a explicat Stan. 

Şeful Fiscului a susţinut joi seara că inspecţia desfăşurată la sediul Rise Project a avut loc în urma unei analize de risc efectuată de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF), după o sesizare depusă la sediul DGAF Bucureşti. 

Întrebat ce presupune o analiză de risc, preşedintele ANAF a răspuns: "Analiza de risc presupune orientarea anumitor criterii de risc prestabilite, atât în cadrul Direcţiei Antifraudă cât şi în cel al Direcţiei de Inspecţie Fiscală, care conduc la luarea deciziei pentru oportunitatea de a fi controlată sau nu o societate". 

Potrivit sursei citate, analizele de risc sunt efectuate nu doar în cazul unor redacţii ci pe toate segmentele de activitate. 

"Facem analize de risc pe toate pe toate segmentele de activitate, pe toate palierele. Controalele ANAF nu sunt îndreptate împotriva libertăţii presei. Noi respectăm drepturile şi libertăţile presei", a adăugat Stan. 

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a cerut joi ministrului Finanţelor Publice şi şefului ANAF explicaţii publice referitoare la prezenţa inspectorilor ANAF în redacţia Rise Project, adăugând că nu are nicio implicare în această acţiune. 

"Am aflat din presă că inspectori ai ANAF au descins în redacţia Rise Project. Întrucât, de ceva vreme, Rise Project publică subiecte legate de persoana mea, vreau să fac următoarele declaraţii: nu am nicio implicare în prezenţa unor inspectori ANAF în redacţia Rise Project, sunt indignat de ceea ce se întâmplă, am sentimentul că se încearcă compromiterea mea, faptul că o instituţie de presă scrie despre un om politic nu trebuie să aibă nicio legătură cu implicarea instituţiilor statului în viaţa acelei instituţii de presă", se arată într-un comunicat transmis de preşedintele PSD. 

În acelaşi context, ActiveWatch a condamnat "acţiunea de intimidare" desfăşurată de ANAF în redacţia RISE Project şi consideră că aceasta are legătură directă cu investigaţiile recente care îl vizează pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea. 

RISE a publicat joi o nouă anchetă privind "acapararea de către puterea politică" a unuia dintre serviciile de informaţii din România.

AGERPRES