Şeful armatei iraniene ameninţă SUA! Utimatum pentru americani

Mohammad Bagheri, şeful forţelor armate iraniene, a intervenit şi el în conflictul momentului şi a dat un ultimatum forţelor militare americane. Dacă acest lucru nu se va întâmplă şi dacă americanii vor ataca din nou, consecinţele vor fi devastatoare, avertizează oficialul iranian.

Şeful forţelor armate iraniene, Mohammad Bagheri, a afirmat că, dacă Statele Unite vor răspunde atacului iranian asupra militarilor americani din Irak, replica Teheranului va fi ”mai puternică şi mai zdrobitoare”, potrivit agenţiei IRNA, citată de CNN.

El a afirmat că este timpul ca oficialii americani să înţeleagă puterea Republicii Islamice şi să opteze pentru o metodă principială pentru a-şi face ”armata teroristă” să părăsească regiunea, scrie news.ro.

Care a fost riposta iraniană la uciderea lui Soleimani

La cinci zile după eliminarea generalului Qassem Soleimani, Iranul a lansat, miercuri, riposta împotriva Statelor Unite lansând rachete asupra a două baze militare din Irak unde staţionează militari americani, comentează AFP. Potrivit Pentagonului, peste 12 rachete au fost lansate din Iran împotriva bazelor Ain al-Assad, aflată în vestul Irakului, şi Erbil, din Kurdistanul irakian.

Într-un mesaj pe Twitter pe un ton deosebit de calm şi liniştitor, preşedintele american, Donald Trump, a anunţat că „Până în prezent, totul este bine!”. La rândul său, şeful diplomaţiei din Iran, Mohammad Javad Zarif, a afirmat că ţara sa a efectuat şi a „terminat” în cursul nopţii represalii „proporţionale”. „Nu căutăm escaladarea sau războiul”, a insistat el.

Surse din armata Statelor Unite au declarat că militarii au fost avertizați din timp cu privire la atacul cu rachete al iranienilor și au putut da alarma. Oamenii au avut timp să se pună la adăpost în buncăr, aşa că pierderile de vieţi omeneşti ar putea fi minime. Pe de altă parte, televiziunea de stat iraniană a anunţat, miercuri, că cel puţin 80 de „terorişti americani” au fost ucişi în atacurile ce au implicat 15 rachete lansate de Teheran asupra unor ţinte americane din Irak, adăugând că niciuna dintre rachete nu a fost interceptată, transmite Reuters.