Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară /ASF/ hotărăşte asupra controlului inopinat la o companie reglementată şi/sau supravegheată de instituţie şi îl poate declanşa din proprie iniţiativă sau la solicitarea oricăruia dintre cei trei vicepreşedinţi, potrivit unui proiect de regulament al ASF, lansat în dezbatere publică.
'Controlul inopinat se hotărăşte de către preşedintele ASF, care poate declanşa controlul din oficiu, sau la solicitarea oricăruia dintre cei trei vicepreşedinţi şi are la bază semnale de avertizare timpurie/reclamaţii/orice alte informaţii care denotă posibile încălcări ale legislaţiei în vigoare şi ameninţă îndeplinirea misiunii/obiectivelor ASF', prevede proiectul de regulament privind activitatea de control periodic şi inopinat desfăşurată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Potrivit proiectului de act normativ, controalele desfăşurate la sediul entităţii pentru verificarea modului de îndeplinire a planului de măsuri stabilit prin decizie a Consiliului ASF, precum şi controalele desfăşurate ca urmare a solicitărilor entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de către ASF de limitare, suspendare sau încetare a activităţii sunt asimilate controlului inopinat.
Echipa de control a ASF are dreptul să solicite şi să verifice, în totalitate sau prin sondaj, orice înscrisuri, informaţii, înregistrări de orice fel, inclusiv cele telefonice în legătură cu ordinele primite/transmise, fişiere, registre şi evidenţe contabile care pot avea legătură cu activitatea entităţii controlate, inclusiv cu activităţile externalizate/transferate de către aceasta, după caz, precum şi sistemele informatice de evidenţă şi prelucrare a datelor.
Pe de altă parte, echipa de control ASF are obligaţia să respecte programul de lucru al entităţii controlate, iar controlul se poate desfăşura şi în afara programului de lucru al entităţii numai cu acordul scris al reprezentantului legal al acesteia.
ASF reglementează şi supraveghează piaţa asigurărilor, piaţa de capital şi piaţa pensiilor private.
AGERPRES