„Instituţia este credibilă, ar putea face acest lucru bine şi rapid (…) Aşteptaţi până când vom avea un proiect de supervizare globală a băncilor din zona euro. Dacă ar fi finalizat astăzi, l-am putea pune în aplicare mâine”, a afirmat el, într-un interviu ce urmează să apară în ediţia de marţi a cotidianului Handelsblatt.
Liderii zonei euro au decis la 29 iunie să creeze o supervizare centralizată a băncilor naţionale, înainte de a putea recapitaliza băncile aflate în dificultate direct din fonduri europene.
Cu toate că detaliile formei sale nu au fost încă stabilite, majoritatea liderilor europeni vor ca aceasta să îi fie conferită Băncii Centrale Europene (BCE), ce ar putea apela la băncile centrale naţionale care dispun de puteri extinse de supervizare. În context, Noyer a pledat pentru supervizarea europeană a tuturor băncilor şi nu doar a celor mai importante. „Nu am ajuns în această situaţie dificilă din cauza băncilor sistemice, ci a unităţilor de talie mică şi mijlocie active pe pieţele lor interne”, a explicat el.
Sursa: Agerpres
Șeful Băncii Franţei: BCE este capabilă să supervizeze băncile din zona euro și „de mâine”
17 iulie 2012, 08:55
Ultima modificare în 17 iulie 2012, 11:55
Banca Centrală Europeană ar fi în măsură să îşi asume rolul de supervizor unic al băncilor din zona euro „de mâine”, în cazul în care aceasta ar fi necesar, a apreciat directorul Băncii Franţei, Christian Noyer, citat de France Presse.
Etichete: bce,
supervizare
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook