Operatorul low-cost Blue Air estimează că noua bază operaţională din Larnaca (Cipru), deschisă în martie, va genera în sezonul de vară venituri de 25 milioane de euro, adică până la 9% din afacerile totale estimate de companie pentru acest an, de 200-220 milioane euro. Din Larnaca, Blue Air are curse spre Bucureşti, Milano, Viena şi Varşovia, şi vrea să introducă zboruri charter către mai multe destinaţii externe. "Estimăm venituri de 25 milioane de euro pentru sezonul de
Operatorul low-cost Blue Air estimează că noua bază operaţională din Larnaca (Cipru), deschisă în martie, va genera în sezonul de vară venituri de 25 milioane de euro, adică până la 9% din afacerile totale estimate de companie pentru acest an, de 200-220 milioane euro.
Din Larnaca, Blue Air are curse spre Bucureşti, Milano, Viena şi Varşovia, şi vrea să introducă zboruri charter către mai multe destinaţii externe.
„Estimăm venituri de 25 milioane de euro pentru sezonul de vară, pe cele patru destinaţii din Larnaca. Ne gândim să creştem numărul zborurilor operate din Larnaca, prin lansarea unor curse charter. Încă nu ştim care vor fi aceste destinaţii”, a declarat directorul general al companiei low-cost, Sherif Ussama.
Anul trecut, compania a acoperit 65% din zborurile pe ruta România-Cipru. Pentru acest an, reprezentanţii companiei estimează un grad de ocupare de 75% şi 160.000 de pasageri transportaţi pe cursele din Larnaca.
Blue Air a intrat pe piaţa aeriana din Cipru în 2008, cu zboruri pe relaţia Bucureşti-Larnaca şi Bucureşti-Paphos, iar în cei doi ani compania a avut un grad de ocupare de 80%.
Parteneriate cu hotelierii români
În România, compania a lansat recent zboruri pe ruta Timişoara-Constanţa. Potrivit conducerii Blue Air, compania vrea să încheie parteneriate cu hotelierii români pentru lansarea unor pachete pentru pasageri, care să includă transport cu avionul şi cazare.
Totodată, Blue Air intenţionează să lanseze parteneriate noi de tip code share, de genul celui încheiat cu compania Blue Panorama, care prevede ca pasagerii operatorului român să poată cumpăra bilete către destinaţii din afara Europei.
În prezent, circa 40% din traficul Blue Air este generat de călători români care lucrează în străinătate şi vin în vacanţă în România, precum şi străini care lucrează la noi în ţară şi pleacă în străinătate, la rude şi prieteni. Restul este trafic generat de segmentele business, leisure şi MICE.
Compania low-cost, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, operează peste 50 de rute europene, în 14 ţări, având o flotă de 14 aeronave, dintre care zece Boeing 737 şi patru SAAB 340.
SURSA: Mediafax