‘Nu cred că SUA şi lumea întreagă vor reintra în recesiune’, a declarat Robert Zoellick într-o conferinţă de presă desfăşurată în Singapore.
Aceste declaraţii survin la o zi după căderea liberă a burselor europene, consecinţă a preocupării faţă de o nouă recesiune în SUA şi a crizei datoriilor în Europa. Bursa de pe Wall Street a fost închisă, fiind zi nelucrătoare.
Bursele din întreaga lume au scăzut deja în cursul lunii august din cauza aceloraşi temeri.
Raportul lunar cu privire la forţa de muncă din SUA, publicat vinerea trecută, a confirmat şi cele mai pesimiste previziuni: reducerea numărului locurilor de muncă a fost egală cu numărul de posturi nou create, în timp ce analiştii previzionau că numărul noilor angajaţi va fi cu 70.000 mai mare decât al celor care şi-au pierdut locul de muncă. Analiştii au estimat că acest fapt constituie un semnal că SUA ar fi pe punctul de a reintra în recesiune.
Sursa: Agerpres