"Trebuie să realizăm că toţi banii pe care i-am acordat nu ne vor cumpăra o soluţie de ultim moment la criză", a avertizat Jens Weidmann, adăugând că "tot ce s-a realizat a fost să cumpărăm timp, care trebuie folosit pentru a rezolva problemele de fond ale crizei datoriilor din zona euro". Oficialul german a cerut ţărilor cu deficit de cont curent şi datorie publică excesivă să implementeze reforme structurale şi să-şi consolideze bugetele.
Jens Weidmann, care este şi şeful influentei Bănci Centrale a Germaniei (Bundesbank), a adăugat într-un discurs rostit la Londra: "Chiar dacă ne place sau nu, schimbăm şi regulile jocului în uniunea monetară, iar subvenţiile ar putea duce la noi probleme în viitor".
Declaraţiile oficialului BCE contrastează cu cele prezentate marţi într-un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în care se arată că zona euro ar trebui să sporească puterea fondului său de salvare la un trilion de euro (1,33 trilioane de dolari) pentru a fi sigură că poate veni în ajutorul oricărei ţări aflate în dificultate. OCDE a apreciat că nevoile de refinanţare ale naţiunilor vulnerabile din zona euro ar putea ajunge la 1 trilion de euro în următorii doi ani, în contextul în care ar putea fi necesare contribuţii suplimentare pentru recapitalizarea băncilor.
Banca Centrală Europeană a demarat la începutul acestei luni a doua operaţiune de refinanţare pe 36 de luni, acordând împrumuturi de 530 miliarde de euro unui număr de 800 de bănci din zona euro, pentru a stimula acordarea de credite companiilor şi a reduce costurile de creditare ale guvernelor. Anterior, la finele lunii decembrie 2011, BCE a acordat unui număr de 523 de bănci împrumuturi pe trei ani în valoare de 489 miliarde de euro, la o dobândă de 1%.
Analiştii au lăudat impactul operaţiunilor de refinanţare pe termen lung demarate de BCE asupra reducerii preocupării privind o criză a creditului în zona euro, dar totodată au avertizat că aceste injecţii de lichidităţi nu pot fi un înlocuitor pentru provocările fiscale şi structurale cu care se confruntă Europa.