Ajutoarele de 400 de lei începând cu luna aprilie pentru pensionari

Sprijinul financiar destinat acelor pensionari cu venituri reduse, în valoare de 800 de lei pe an, va fi acordat în două tranșe egale, prima dintre ele urmând să fie livrată începând cu luna aprilie 2025.

Informația a fost confirmată de Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), într-o intervenție televizată.

„Pensionarii primesc acest sprijin din prima zi lucrătoare din luna aprilie”, a declarat Daniel Baciu, la România TV.

Ajutorul de 800 de lei este împărțit în două tranșe egale, a câte 400 de lei fiecare, care vor fi acordate în lunile aprilie și decembrie.

Cine beneficiază de ajutorul financiar și când începe plata

Potrivit președintelui CNPP, sprijinul este destinat pensionarilor cu venituri lunare mai mici sau egale cu 2.574 de lei. „2,5 milioane de pensionari se încadrează”, a precizat acesta, adăugând că impactul financiar al măsurii este de 2,1 miliarde de lei, bani proveniți de la bugetul de stat.

„E un sprijin acordat de stat pensionarilor vulnerabili care se încadrează în plafon. Nu are legătură cu contributivitatea”, a mai spus Baciu.

Daniel Baciu a precizat că taloanele aferente lunii aprilie au fost deja pregătite: „Am tipărit taloanele pentru luna aprilie”. În plus, baza de date a fost actualizată pentru a reflecta implementarea ordonanței 12/2025 privind acordarea sprijinului financiar.

Daniel Baciu
SURSA FOTO: Facebook, Daniel Baciu

Banii nu afectează alte beneficii precum medicamentele compensate

Întrebat dacă cei 400 de lei influențează calculul pentru plafonul la medicamentele compensate, Baciu a răspuns clar că „nu. Acest plafon se acordă în două tranșe, aprilie și decembrie. Nu face parte din baza de calcul pentru stabilirea plafonului.”

De asemenea, pensionarii cu venituri mici vor continua să beneficieze de reducerea de 90% pentru medicamente, în condițiile legii.

Ajutorul se acordă și românilor cu domiciliul în străinătate

Un aspect important al noii ordonanțe este includerea pensionarilor cu domiciliul în afara țării. Daniel Baciu a confirmat în cadrul intervenției că și aceștia vor beneficia de ajutor.

„Pe lângă pensionarii cu domiciliul în România, actul normativ specifică că vor primi și cei cu domiciliul în străinătate. Sunt 86.000 de persoane. Vor primi și ei acest sprijin în două tranșe, aprilie și decembrie.”

Cea de-a doua tranșă a sprijinului financiar va fi acordată în luna decembrie 2025, înaintea sărbătorilor de iarnă. Daniel Baciu a explicat că „așa a prevăzut legiuitorul. Noi nu facem decât să implementăm această lege”.