La recalculare, fiecare pensie va fi afectată de indicele de corecție. Acesta este un parametru care intră în calcul, fiind introdus prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, art. 170.

Fiecare pensie, modificată în funcție de indicele de corecție

Indicele de corecţie este prevăzut să se aplice tuturor persoanelor înscrise la pensie începând cu data intrării în vigoare a legii, respectiv data de 1 ianuarie 2011.

Șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a explicat cum vor crește pensiile în funcție de indicele de corecție de care pensionarii au beneficiat.

Astfel, cei cu indice de corecție mare vor avea „creșteri mai mici”. Totodată, cei care nu au beneficiat de indice de corecție vor beneficia de creșteri mai mari.

Daniel Baciu subliniază că nivelul contribuţiilor și istoricul profesional contează și ele foarte mult.

„Pensionarii care au beneficiat de un indice de corecţie mare vor avea creșteri mai mici, iar cei care nu au beneficiat de indice de corecție vor beneficia de creșteri mai mari.  Contează foarte mult care a fost nivelul contribuţiilor, istoricul profesional”, a declarat Daniel Baciu la Observator.

Indicele de corecția a evoluat de-a lungul anilor, acestea fiind toate valorile pe care le-a înregistrat:

  • anul 2011 – 1,12;
  • anul 2012 – 1,17;
  • anul 2013 (1 ianuarie – 22 ianuarie) – 1,17;
  • anul 2013 (23 ianuarie – 31 decembrie) – 1,06;
  • anul 2014 – 1,07;
  • anul 2015 – 1,07;
  • anul 2016 – 1,09;
  • anul 2017 – 1,14;
  • anul 2018 – 1,15;
  • anul 2019 – 1,20;
  • anul 2020 – 1,41;
  • anul 2021 – 1,41;
  • anul 2022 – 1,41;
  • anul 2023 – 1,41;
  • anul 2024 – 1,41.
Bani
Bani/SURSA FOTO: Dreamstime

Un alt actor important sunt punctele de stabilitate

De asemenea, punctele de stabilitate vor juca și ele un rol important la recalculare. Numărul total de puncte realizat de asigurat se obține din însumarea punctajelor anuale ale acestuia, inclusiv cele aferente perioadelor de necontributivitate, și a numărului de puncte de stabilitate.

Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumelor punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic.

Pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi se acordă următoarele puncte de stabilitate:

  • 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani. Exemplu: între 25 și 30 de ani se acordă 2,5 puncte;
  • 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani. Exemplu: între 30 și 35 de ani se acordă 3,75 puncte;
  • 1 punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani.

După implementarea noii legi, se vor acorda următoarele tipuri de pensii:

  • Pensie pentru limită de vârstă;
  • Pensie de invaliditate;
  • Pensie anticipată;
  • Pensie de urmaș.