Șeful Casei de Pensii, anunț despre recalcularea pensiilor! Ce se întâmplă cu dosarele de pensie

bani lei pensii bancnote 3

SURSA FOTO: Dreamstime

Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a oferit recent un interviu în care a vorbit despre perioada pe care o mai au de așteptat românii pentru recalcularea și indexarea pensiilor.

Șeful Casei de Pensii anunță că procesul de evaluare a dosarelor a fost deja finalizat în proporție de 90%

Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a vorbit la Antena 3 CNN despre durata procesului de recalculare și indexare a pensiilor.

El susține că românii le vor avea pe ambele până în 2024. El explică faptul că legea prevede ca indexarea să respecte rata inflației. Totodată, recalcularea pensiilor se va baza pe o nouă formulă de calcul. Aceasta a fost gândită pentru eliminarea inechităților. Primul pas în procesul de recalculare este cel de evaluare a dosarelor.

„În mod normal ar trebuie să avem parte de amândouă, şi de indexare, şi de recalcularea pensiilor până anul viitor. Sunt lucruri diferite care apar în lege.

Vorbim de indexare care va respecta inflația. Iar recalcularea va fi folosită pentru a recalcula pe baza noii formulate de calcul a pensiilor.

Recalcularea este precedată de procesul de evaluare a tuturor dosarelor în plată, ceea ce se face în prezent în casele teritoriale de pensii”, anunță Daniel Baciu.

Procesul de recalculare a atins deja procentul de 90% și va fi încheiat în curând. Totodată, reprezentantul Casei de Pensii a declarat și că fiecare dosar evaluat este și digitalizat, introdus într-un sistem informatic „de ultimă generație”.

„Acest proces este pe final, deja suntem la 90% din numărul dosarelor evaluate şi speram ca în perioada următoare să finalizăm acest proces de evaluare care este cel mai greu.

Fiecare dosar este luat din arhivă, verificat și digitalizat, adică trecut într-un sistem informatic de ultimă generaţie”, a mai adăugat el.

După evaluarea și digitalizarea dosarelor, urmează recalcularea propriu-zisă

Reprezentantul Casei de Pensii a precizat și că procesul trebuie finalizat până la sfârșitul acestui an. Termenul este dat de intrarea în vigoare a legii pensiilor!

„După ce finalizăm acest proces vom trece la recalcularea pensiilor după noua formulă de calcul din noua lege a pensiilor.

Noi trebuie să terminăm acest proces în anul 2023, pentru că apoi va trebui să intrăm în vigoare cu noua lege a pensiilor, iar acest proces de digitalizare şi evaluare va trebui să fie finalizat anul acesta”, a mai declarat șeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, pentru Antena 3.