Directorul general al CNADNR, Cătălin Homor împreună cu o echipă de specialişti, s-a dus să vadă cum au construit italienii de la Salini Impregilo lotul 3 de autostradă Orăștie-Sibiu.
Oficialul CNADNR a inspectat și locul unde s-a demolat porțiunea de autostradă între Orăștie și Sibiu.
„Până la finele lunii februarie, aşa după cum am mai spus, trebuie demarată în paralel licitaţia pentru expertiza întregului lot 3 din Autostrada Orăştie – Sibiu, cât şi lansarea licitaţiei pentru refacerea zonei afectate. În vederea definitivării măsurilor ulterioare, am convocat o echipă lărgită de specialişti pentru inventarierea degradărilor. Prin această inspecţie, pe care am efectuat-o zilele acestea, am vrut să avem rezultate clare cu privire la situaţia defectelor existente la momentul actual, ce au putut fi constatate vizual. Expertiza ce va fi demarată va o radiografie în urma căreia vor fi trase concluzii legate de calitatea lucrărilor executate”, a declarat Cătălin Homor.
Șeful CNADNR a vizitat și șanierele autostrăzilor autostrăzii Gilău – Nădăşelu și Sebeș-Turda. „Tronsonul Gilău-Nădășelu este realizat în proporţie de peste 50% la nivel de corp de autostradă iar pasajele sunt în diferite faze de execuţie. O problemă care întârzie finalizarea tronsonului de autostradă este defrişarea unei suprafeţe de pădure. (…). După ce la nivelul instituţiilor implicate s-a intensificat activitatea în vederea armonizării legislaţiei şi obţinerea avizelor necesare derulării proiectelor de infrastructură, chiar ieri, au fost adoptate două hotărâri de guvern. O Hotărâre pentru declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată aflate pe o secțiune a traseului Autostrăzii Brașov – Tg. Mureș – Cluj – Oradea, respectiv secțiunea 2A Ogra – Câmpia Turzii, precum și fondurile necesare pentru plata despăgubirilor” a explicat Homor.