Directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi a anunţat că cere un audit intern privind activitatea tuturor angajaţilor.

„Am oprit o serie de robineţi prin care se scurgeau resursele companie, am luat măsuri care au deranjat. Am primit mandat să reorganizez şi se restructurez activitatea CNADNR astfel încât să funcţioneze legal. Foşti sau actuali angajaţi ai CNADNR nu au mai avut răbdare şi au început o campanie de sabotare şi boicotare a acestor măsuri”, a explicat Homor. Şeful CNADNR a anunţat că implementează un sistem antifraudă la Feteşti şi că serviciile de deszăpezire vor fi încheiate pe o perioadă de 4 ani. „Este trecut cu care nu ne putem mândri, nu ne place trecutul, vom reorganiza activitatea CNADNR. Vor fi semnate contracte pe 4 ani pentru deszăperire, astfel încât iarna să nu mai surprindă. Şi pentru celelalte lucrări de întreţinere semnăm acorduri cadru pe patru ani”,  a explicat Homor.  
Acesta a anunţat că nu se restricţionează traficul pe autostrada Bucureşti-Constanţa. „Referitor la autostrada Orăştie-Sibiu, riscul ca procedura de achiziţie să fie sabotată este foarte mare. Sabotaj poate veni de oriunde, nu cunosc grupările poate fi din interior sau exterior.  Am luat decizia de a executa aceste lucrări în regie proprie, în luna septembrie se finalizează lucrarea. Sunt probleme istorice care deranjează, prin înfiinţarea departamentului de proiectare alţi robineţi se vor opri”, a mai declarat Homor.

Acesta a mai precizat că noua organigramă conţine un departament de control intern pentru a verifica toată activitatea din cadrul CNADNR.