Șeful CNAIR: În 2024, se deschide circulația pe primele două loturi ale Autostrăzii Ploiești-Buzău

CNAIR

SURSA FOTO: Facebook, Cristian Pistol

Șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, marți, că, în 2024, se va deschide circulația pe primele două loturi ale Autostrăzii Ploiești-Buzău.

CNAIR anunță deschiderea circulației pe primele două loturi ale Autostrăzii Ploiești-Buzău în 2024

Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, marți, că, anul viitor, se va deschide circulație pe primele două loturi ale Autostrăzii Ploiești-Buzău. Potrivit lui, statul român nu mai acceptă întârzieri din partea celor două asocieri de constructori care lucrează pe lotul 1 și lotul 2. Conform lui, CNAIR a făcut totul pentru ca antreprenorii să poată avea bani și front de lucru.

El speră ca, în scurt timp, să fie semnat și contractul pentru locul 3 al Autostrăzii Ploiești-Buzău. Anunțul său a fost făcut marți, 12 septembrie 2023, pe contul său de Facebook.

„2024 este anul în care trebuie deschisă circulația pe primele două loturi ale Autostrăzii Ploiești-Buzău! Nu mai accept nicio întârziere din partea celor două Asocieri de constructori care lucrează pe lotul 1 (Pizzarotti -Retter) și pe lotul 2 (Trace-Coni)! Le-am atras din nou atenția astăzi că trebuie să crească mobilizarea astfel încât anul viitor să finalizeze lucrările pe cei 49,35 km dintre Ploiești și Pietroasele.

Am făcut tot ce ține de CNAIR pentru ca antreprenorii să poată avea bani și front de lucru. Dar în cazul în care nu vor înțelege că trebuie să recupereze întârzierile, vom aplica sancțiuni. Nu pot să accept ca la peste un an de la începerea lucrărilor progresul fizic să nu atingă nici măcar 25% pe cele două loturi finanțate prin PNRR (Dumbrava – Mizil și Mizil – Pietroasele). În ceea ce priveste lotul 3 (13,9 km) dintre Pietroasele și Buzău, sper că în scurt timp vom semna contractul”, a scris, marți, Cristian Pistol pe rețelele sociale.

România va avea 250 km de autostradă nouă până la finalul anului viitor

Veşti excelente pentru şoferi! România va avea gata încă 250 de kilometri de autostradă şi drum expres până la finalul anului 2024.Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a anunțat că, începând din 2024, România va da în folosinţă cel puţin 100 km de autostradă anual. El a zis că au fost mici probleme cu primăvara ploioasă, dar dacă vremea va fi bună în continuare, aceste ţinte vor fi atinse.

„Pe ceea ce am lucrat în 2022, acele sume pe contractare de peste 10,6 miliarde de euro, asta ne duce în situația ca în 2023 și în anii viitori să dăm în folosință un minim de 100 de kilometri de autostradă pe an. Am avut o primăvară ploioasă, dar dacă avem un an normal să știți că până la finalul anului 2024 să dăm în folosință 250 de kilometri de autostradă și drum expres în folosință”, a explicat el în cadrul unei emisiuni TV de la Prima News.